Potrivit numărătorii oficiale, în sală au fost prezenţi 252 de deputaţi, iar un număr de 244 şi-au exprimat votul, astfel încât cvorumul a fost asigurat.

Pentru încuviinţarea urmăririi penale s-au exprimat 147 de voturi, iar împotrivă 96, fiind înregistrată şi o abţinere. Cererea DNA de încuviinţare a urmăririi penale a fost astfel aprobată.

Deputaţii din Comisia juridică au avizat, luni, solicitarea DNA de începere a urmăririi penale împotriva Elenei Udrea în dosarul privind finanţarea campaniei electorale a lui Traian Băsescu din 2009.



Avizul a fost acordat cu 14 voturi "pentru", 2 voturi "împotrivă" şi 3 abţineri.

Avocatul Elenei Udrea a cerut în Comisia juridică respingerea solicitării DNA. "Punctul de vedere exprimat astăzi în Comisia juridică a fost în sensul în care noi apreciem că procurorii au făcut o solicitare prematură(...) Procurorii trebuiau să prezinte probe din care să rezulte faptul că sunt în posesia unor elemente certe de vinovăţie. Aceste elemente trebuiau prezentate Parlamentului", a spus el.

Elena Udrea a afirmat la rândul ei că dosarul este politic, cu scopul de a-i bloca intenţia de a candida independent la alegerile parlamentare. "Pe de o parte, este pentru a acoperi acest scandal,(...) dacă a plagiat doamna Kovesi(...) Pe de altă parte, este evident că intrarea mea în campanie enervează foarte tare, pentru că faci dosare unor politicieni şi ca să îi scoţi din politică", a spus Udrea.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Ea spune ca a ajuns sa fie considerata o tinta de catre cei de la DNA si a dat de inteles ca nu este deloc incantat de aceasta situatie."Eu stiu ca sunt tinta dar refuz sa fiu si victima si sa merg cu zambet tamp spre abator", a mai spus Udrea

Fostul ministru a primit vestea că avizul deputaţilor este pozitiv chiar în timp ce dădea declaraţii în faţa presei, afirmând că este "oarecum normal" ca cereri de urmărire penală să nu fie respinse, pentru ca cei acuzaţi să ajungă în instanţă, dar consideră numărul de avize solicitate de DNA ca fiind exagerat.

Săptămâna trecută, DNA a cerut aviz de la Camera Deputaţilor pentru urmărirea penală a fostului ministru al Turismului Elena Udrea, în dosarul privind finanţarea campaniei electorale din 2009 a lui Traian Băsescu, în care ar fi suspectată şi de două infracţiuni de instigare la luare de mită, pentru care se impune extinderea urmăririi penale în cauza în care este cercetată deja, sub control judiciar, pentru cinci fapte de spălare de bani.

În acelaşi dosar a fost pusă sub control judiciar şi Ioana Băsescu, fiica cea mare a preşedintelui Traian Băsescu, fiind acuzată de instigare la abuz în serviciu şi la spălare de bani. Tot sub control judiciar, în aceeaşi cauză sunt cercetaţi Gheorghe Nastasia, Victor Tarhon, Ioan Silviu Wagner, fost director general al Oil Terminal, şi omul de afaceri Giovanni Mario Francesco, fostul concubin al Ioanei Băsescu.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si