Camera Deputaţilor şi Senatul se reunesc joi în şedinţă comună pentru votul de învestire a Guvernului Cîţu
Votul de învestire a Guvernului Cîţu este dat joi, în şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului.
"Ne-am străduit încercând să formăm o majoritate şi vom vedea că până la urmă Parlamentul decide”, afirma liderul PNL, Ludovic Orban. PSD a anunţat că parlamentarii săi vor fi prezenţi la şedinţă, dar nu vor vota acest guvern pentru că "nu merită să fie votat". Pe de altă parte, Pro România şi USR au subliniat necesitarea învestirii unui guvern cu puteri depline, în contextul crizei coronavirusului. Situaţia creată de cazurile de îmbolnăvire cu coronavirus ar putea modifica radical poziţiile partidelor parlamentare, determinând un vot în favoarea Cabinetului Cîţu.
Săptămâna trecută, preşedintele PNL, Ludovic Orban, spunea că este în mâna Parlamentului decizia privitoare la învestirea Guvernului Cîţu, precizând că liberalii au purtat discuţii şi negocieri pentru a încerca să formeze o majoritate.
"Vom vedea, este în mâna Parlamentului decizia privitoare la învestirea Guvernului Cîţu. Noi am purtat discuţii, negocieri, am încercat să formăm o majoritate, miniştrii noştri s-au prezentat în comisii la un nivel foarte bun, într-o evidentă creştere, de altfel se vede că au şi obosit să ne dea aviz negativ candidaţilor noştri de miniştri, foarte mulţi primind aviz favorabil. Prestaţia Guvernului care de fapt este în funcţie este o prestaţie extrem de serioasă, care abordează cu maximă responsabilitate toate problemele României şi care împinge înainte toate proiectele de dezvoltare. Ca atare, ce va face Parlamentul, va face Parlamentul”, afirma Orban.
Întrebat cum vor vota parlamentarii PNL, Orban spunea: “PNL va acţiona în conformitate cu prevederile constituţionale cum este normal.
(…) Ne-am străduit încercând să formăm o majoritate şi vom vedea că până la urmă Parlamentul decide”.Citeste si: Ministerul de Interne, mesaj important pentru toți românii
"În cadrul PSD am luat o decizie politică clară că nu vom vota Guvernul Cîţu.
Acest guvern, din punctul nostru de vedere, nu merită să fie votat. Totuşi PSD este o minoritate în acest moment, în Parlament. Responsabilitatea creerii unei majorităţi este a PNL", declara Ciolacu.El spunea că joi se va vedea buna credinţă a PNL, dacă va vota la vedere pentru învestirea Guvernului.
Ciolacu susţinea că s-a luat decizia ca parlamentarii PSD să fie prezenţi la şedinţă, dar că acest guvern nu merită să fie votat.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a cerut partidelor să voteze Guvernul Cîţu, precizând că este nevoie de un guvern cu puteri depline pentru limitarea efectelor crizei provocare de coronavirus.
Citeste si: Iohannis: M-am interesat de starea celor declaraţi bolnavi şi am constatat că starea lor este bună
"Pro România propune astăzi tuturor partidelor politice, Guvernului, preşedintelui ţării, instituţiilor publice un set de zece măsuri care trebuie implementate imediat.
În primul rând, joi sau când se stabileşte votul, este absolut necesar să avem un guvern cu puteri depline. Dacă va fi un guvern condus de domnul Cîţu, care este deja nominalizat, sigur se pot face propuneri mult mai bune, dar important este să avem acest guvern imediat. Cred că trebuie să lăsăm la o parte orice calcul electoral al PSD, PNL, Pro România şi orice alt partid şi joi să votăm toţi un guvern cu puteri depline care să aibă ca mandat combaterea, luarea tuturor măsurilor pentru limitarea efectelor acestei crize”, a afirmat Ponta."În situaţia de faţă, să nu votezi mâine învestirea unui guvern cu puteri depline înseamnă iresponsabilitate. Indiferent din ce partid faci parte. Iar să nu îţi votezi propriul guvern, de dragul unui joc politic mărunt, în condiţiile în care există o majoritate clară de susţinere, ar însemna iresponsabilitate în formă agravată”, a scris, miercuri, pe Facebook, Cătălin Drulă.
Preşedintele care conduce şedinţa comună a Camerelor Parlamentului, după aprobarea ordinii de zi, dă cuvântul candidatului desemnat pentru funcţia de prim-ministru, în vederea prezentării programului şi a listei Guvernului. În continuare, la cererea reprezentanţilor grupurilor parlamentare din Camera Deputaţilor şi Senat, preşedintele le dă cuvântul pentru exprimarea punctelor de vedere ale respectivelor grupuri cu privire la programul şi lista Guvernului.
După încheierea dezbaterilor se supune la vot propunerea de acordare a încrederii Guvernului. Votul este secret şi se exprimă prin bile.
Votul cu bile se desfăşoară astfel: în faţa preşedintelui care conduce lucrările şedinţei comune se aşează o urnă albă şi una neagră. Deputaţii şi senatorii vin pe rând la urne, după ce primesc de la chestori câte două bile, una albă şi una neagră, şi le introduc în cele două urne. Bila albă introdusă în urna albă şi bila neagră introdusă în urna neagră înseamnă vot „pentru”, iar bila neagră introdusă în urna albă şi bila albă introdusă în urna neagră înseamnă vot „contra”.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citeste si: Guvernul a identificat marele pericol din București. Ce măsuri se iau împotriva COVID- 19
După numărarea voturilor, preşedintele anunţă rezultatul votării, consemnat în procesul-verbal încheiat în acest scop.
Hotărârea Parlamentului privind acordarea votului de încredere se semnează de preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele Senatului şi se înaintează de îndată Preşedintelui României spre a proceda la numirea Guvernului.
În cazul neacordării votului de încredere pentru formarea Guvernului, Parlamentul, sub semnătura preşedinţilor celor două Camere, aduce de îndată această situaţie la cunoştinţa Preşedintelui României, în vederea desemnării unui alt candidat pentru funcţia de prim-ministru.