Oficiali din Turcia, Finlanda și Suedia se vor întâlni în august pentru a evalua progresele înregistrate în îndeplinirea cererilor de combatere a terorismului adresate de Turcia țărilor nordice, informează Reuters.
Citeste si: Ce a obținut Vladimir Putin din summit-ul trilateral din Iran
Ministrul turc de externe Mevlut Cavusoglu a declarat joi că exercitarea dreptului de veto asupra candidaturii Suediei și Finlandei cu privire la aderarea la NATO se va analiza în urma evaluării din august.
Finlanda și Suedia au solicitat aderarea la NATO ca răspuns la invazia Ucrainei de către Rusia, dar s-au confruntat cu opoziția Turciei, care le-a acuzat că sprijină grupurile pe care le consideră teroriste.
Care sunt cererile Turciei cu privire la Suedia și Finlanda
Potrivit demnitarului turc, în august va avea loc prima reuniune a "comitetului permanent de monitorizare" ce va evalua punerea în practică a promisiunilor formulate în memorandumul semnat de Ankara, Helsinki şi Stockholm la finalul lunii iunie, cu ocazia Summitului NATO de la Madrid.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
''Dacă aceste ţări nu pun în practică punctele care figurează în memorandum, atunci parlamentul nostru nu va ratifica protocolul de aderare'', a avertizat Cavusoglu, care a reluat astfel o ameninţare făcută luni de preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan.
Citeste si: Rusia amenință cu "Apocalipsa" dacă Ucraina va ataca Crimeea
Textul memorandumului afirmă că Helsinki şi Stockholm consideră Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) drept organizaţie teroristă şi că Finlanda şi Suedia se angajează să nu sprijine diverse grupări denunţate de Turcia, printre care Unităţile de Protecţie a Poporului (YPG), principala miliţie kurdă din
Siria.
Cele două ţări nordice s-au angajat să examineze ''în mod prompt şi minuţios'' cererile de extrădare turce, potrivit Agerpres.
Citeste si: Parlamentul României dă undă verde pentru aderarea Suediei și Finlandei la NATO
La Summitul NATO de la Madrid, din 28-30 iunie, Finlanda şi Suedia au fost invitate să devină membre ale NATO, după ce în 18 mai cele două ţări au prezentat cererea oficială de aderare la organizaţie.
Semnarea protocoalelor de aderare a celor două ţări nordice de către cele 30 de state membre NATO a avut loc la Bruxelles în 5 iulie.