Când încep înscrierile la grădiniță în 2022? Anul trecut, înscrierile la grădiniță pentru anul școlar 2021-2022 au început pe 31 mai, conform Ministerului Educației.
De asemenea, reînscrierile pentru copiii care frecventează deja grădinița au început cu două săptămâni mai devreme, mai exact din data de 17 mai 2021.
Însă, dacă se va menține același calendar ca în anul 2021, înscrierile la grădiniță a preșcolarilor ar trebui înceapa tot în jurul datei de 31 mai.
Potrivit legiilor în vigoare, programul reînscrierilor și înscrierilor la grădiniță pentru anul școlar 2022-2023 va fi stabilit de conducerea fiecărei unități de învățământ. Acesta va fi afișat la avizierul fiecărei grădinițe, dar și pe site-ul oficial al Ministerului Educației, pe care îl găsiți AICI.
Astfel, pe lângă orar, grădinițele vor mai posta detalii despre capacitatea instituției, numărul de locuri aprobat prin planul de școlarizare pentru anul școlar 2022–2023 pe grupe de vârstă și criteriile generale și specifice pentru înscrierea copiilor.
Cand încep înscrierile la grădiniță în 2022?
Citeste si: Școlile s-ar putea închide în 10 ianuarie, înainte ca valul Omicron să aducă noi restricții în România
Actele necesare pentru încrierile la grădiniță în 2022
Actele pentru înscrierea la grădiniță în anul școlar 2022-2023 sunt următoarele:
- copie certificat de naştere copil
- copie C.I. părinte/tutore/reprezentant legal fişa medicală a copilului hotărâri judecătoreşti (dacă este cazul)
- adeverinţe cu veniturile părinţilor sau alte acte doveditoare ale venitului familial (pentru grădiniţele cu program prelungit şi săptămânal).
Astfel, pe în jurul datei de 31 mai, atunci când probabil va începe etapa de înscriere în învățământul preșcolar pentru anul școlar 2022-2023, părinţii vor completa maximum trei opţiuni pentru unităţile școlare, în funcţie de preferinţe.
Totodată, documentele pentru înscrierea la grădiniță pot fi depuse de părinți la secretariatul unităților de învățământ sau pot fi trimise prin fax, poșta electronică, dar și telefonic.