Când începe școala în septembrie 2022. Structura anului şcolar 2022 - 2023
Când începe școala în septembrie 2022. Structura anului școlar 2022-2023 va fi diferită. De la toamnă, elevii vor învăța pe module și vor exista cinci vacanțe.
Toți elevii vor avea vacanță în perioada 22-30 octombrie 2022. Înainte, această vacanță era doar pentru elevii din clasele primare și pentru cei de grădiniță.
,,Semestrul'' înlocuit cu ,,modul de învățare''
Anul școlar 2022-2023 nu va mai conține cuvântul „semestru”, acesta a fost înlocuit în ordinul de ministru de expresia „modul de învățare”. Anul școlar 2022-2023 va fi structurat pe 5 module și 5 vacanțe, după cum urmează:
cursuri: de luni, 5 septembrie 2022- vineri, 21 octombrie 2022;
vacanță: de sâmbătă, 22 octombrie 2022- duminică, 30 octombrie 2022;
cursuri: de luni, 31 octombrie 2022- joi, 22 decembrie 2022;
vacanță: de vineri, 23 decembrie 2022- duminică, 8 ianuarie 2023;
cursuri: de luni, 9 ianuarie 2023- vineri, 3 februarie 2023, respectiv vineri, 10 februarie 2023, sau vineri, 17 februarie 2023, decizia va aparține inspectoratelor școlare județene/al municipiului București;
vacanță: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 6—26 februarie 2023;
cursuri: de luni, 13 februarie 2023, respectiv luni, 20 februarie 2023, sau luni, 27 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, până joi, 6 aprilie 2023;
vacanță: de vineri, 7 aprilie 2023- marți, 18 aprilie 2023;
cursuri: de miercuri, 19 aprilie 2023- vineri, 16 iunie 2023;
vacanță: de sâmbătă, 17 iunie 2023- duminică, 3 septembrie 2023, transmite edupedu.ro.
Au fost stabilite următoarele aspecte, prin excepție de la prevederile alin. (1):
pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 2 iunie 2023;
pentru clasa a VIII-a, anul școlar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 9 iunie 2023;
pentru clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică, cu excepția claselor prevăzute la lit.
a), pentru clasele din învățământul postliceal, cu excepția calificărilor din domeniul sănătate și asistență pedagogică, și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 23 iunie 2023;
pentru clasele din învățământul postliceal, având calificări din domeniul sănătate și asistență pedagogică, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învățământ în vigoare.
Programele „Școala Altfel” și „Săptămâna Verde” se vor desfășura în perioada 27 februarie— 16 iunie 2023, câte 5 zile lucrătoare consecutive. Planificarea acestora se va decide în cadrul fiecărei instituții de învățământ.