Distribuirea pensiilor şi a drepturilor sociale se va decala cu câteva zile în ianuarie, ca urmare a perioadei sărbătorilor de iarnă, astfel că acestea vor fi livrate la domiciliu în perioada 6- 17 ianuarie, informează Compania Naţională Poşta Română.

Citește și: Pensii și salarii mai mari în 2023

Ca și în anii trecuți, există pericolul ca pensiile să fie date cu întârziere la început de an.

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a explicat recent că totul depinde de modul de calcul al pensiilor aferente lunii ianuarie şi de tipărirea cupoanelor.

Citește și: VIDEO- Pensiile speciale sau contributive, aflate în plată, nu pot fi micșorate

Nu mă feresc de cuvântul întârziere, dar nu este vorba despre o întârziere. După cum bine ştiţi se închide anul bugetar pentru decembrie pe 3- 4 ianuarie 2023, atunci sunt deschise conturile şi sunt făcute plăţile aferente", a explicat Marius Budăi.

Ce a transmis Poșta Română

"Compania Naţională Poşta Română informează că, în luna ianuarie 2023, distribuirea pensiilor şi a drepturilor sociale se va decala cu câteva zile, ca urmare a perioadei sărbătorilor de iarnă în care, în conformitate cu prevederile Codului Muncii, atât salariaţii Casei Naţionale de Pensii Publice, cât şi cei ai Poştei Române, beneficiază de zile libere. Casa Naţională de Pensii Publice a anunţat că va vira contravaloarea drepturilor de protecţie socială, în conturile Poştei Române, cu o decalare de câteva zile", se arată în comunicatul companiei. 

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Citește și: Adriana Iliescu, cea mai bătrână mamă din România, și-a calculat bugetul pentru sărbători: „Nu avem bani de cheltuit”

Astfel, calendarul de achitare a pensiilor din sistemul public de pensii (pensii de asigurări sociale de stat, agricultori, veterani de război, văduve şi văduve de război, IOVR) va fi următorul: la domiciliu- în perioada 6- 17 ianuarie 2023; la ghişeele subunităţilor poştale- până pe data de 19 ianuarie 2023.

pensii ianuarie 2023

Pensii ianuarie 2023

[Sursa foto: PixaBay]

"Salariaţii Poştei Române vor lucra la capacitate maximă"

Valentin Ştefan, directorul general al Poștei, a explicat, că în celelalte luni ale anului, Poşta Română nu şi-a încălcat angajamentul asumat în conformitate cu convenţia încheiată cu Casa Naţională de Pensii.

Poșta Română a finalizat anul trecut cu trei zile înainte de termenul comunicat iniţial, distribuirea drepturilor băneşti.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

"Ca şi anul trecut, salariaţii Poştei Române vor lucra la capacitate maximă pentru a finaliza distribuirea pensiilor într-un interval comasat de doar opt zile lucrătoare, faţă de intervalul obişnuit de distribuire a pensiilor, conform contractului, 1- 15 ale fiecărei luni. Este o situaţie specială pe care o întâmpinăm la fiecare început de an, având în vedere această perioadă în care angajaţii din toate domeniile de activitate au dreptul la zile libere pentru a le petrece alături de familie", a declarat Valentin Ştefan.

Potrivit acestuia, Poşta Română a depus toate eforturile pentru a distribui banii pensionarilor într-un timp cât mai scurt şi a finalizat, cu trei zile înainte de termenul comunicat iniţial, anul trecut, distribuirea drepturilor băneşti.

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si