Copiii, după botez, pot fi împărtăşiţi cât mai des, se poate în fiecare duminică. Copiii până la 5 ani, se împărtăşesc o dată la o lună (la 30 zile). În timpul împărtăşirii copiilor până la 5 ani, preotul să fie atent la mişcările şi intenţiile lor, pentru că unii copii, de frica medicamentelor, se feresc de a primi Sfânta Împărtăşanie şi dau cu mâna lovind linguriţa sau Sfântul Potir. Unii copii, scot din gură Sfânta Împărtăşanie şi o aruncă.

Citeste si: VIDEO- Joia Mare este ziua în care în biserici sunt citite cele 12 evanghelii

Când se împărtășesc copiii de Paște

Ideal ar fi să ne împărtăşim la fiecare Liturghie, dar mai ales în Joia Mare, la Paşti şi la Cincizecime – când s-au instituit şi s-au constituit Euharistia şi Biserica.

Mama care aduce pruncul în braţe la Sfânta Împărtăşanie, se recomandă să-l ţină culcat cu capul pe mâna dreaptă. Aceasta este poziţia cea mai bună pentru mâna dreaptă a preotului cu care duce linguriţa la gura copilului. Copiii care dorm în braţele mamelor şi sunt aduşi la Sfânta Împărtăşanie, mama trebuie să aibă grijă să trezească copilul înainte de a ajunge în faţa preotului.

Citeste si: VIDEO- Postul fără spovedanie nu este complet, atrag atenția preoții

Când nu se împărtășesc copiii de Paște

Copiii sugari, după ce au fost împărtăşiţi, să aibă grijă mamele ca timp de o jumătate de oră să nu le pună biberonul în gură sau să sugă din pieptul mame i. Timpul acesta este necesar ca să înghită copilul toată Sfânta Împărtăşanie şi să lucreze, ca nu cumva să rămână pe pieptul mamei sau pe biberon Sfânta Împărtăşanie.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Bebelușii la împărtășanie[Sursa foto: http://www.e-communio.ro/]

Copiii între 5-7 ani, se împărtăşesc la 40 zile, fără spovedanie şi fără să mănânce ceva înainte de împărtăşanie. Copiii după 7 ani, ţin post ca şi părinţii şi se spovedesc, după care se împărtăşesc.

Totodată, este foarte important ca Sfânta Împărtăşanie să nu se transforme într-o procedură săptămânală, atunci când copilul se alintă sau ţipă în faţa Potirului, fără a se gândi ce face. Dacă vedeţi că fiul sau fiica se comportă astfel sau se bate cu vreun copil, să nu-i permiteţi să se apropie de Sfânta Împărtăşanie. Fie ca el să înţeleagă că nu se poate împărtăşi de fiecare dată şi oricum. Astfel, copilul va avea o atitudine mai evlavioasă faţă de Euharistie.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Este foarte important ca părinţii să nu vadă primirea Împărtăşaniei ca pe o magie, lăsând în seama Domnului ceea ce pot face ei. Domnul aşteaptă de la noi să facem ceea ce putem şi trebuie să facem, inclusiv în atitudinea noastră faţă de copii. Doar acolo unde nu mai avem putere ne va ajuta harul lui Dumnezeu. După cum se spune în altă Taină a Bisericii, Cel care cele neputincioase le vindecă şi cele cu lipsă le plineşte. Dar trebuie să faci singur ceea ce-ţi stă în putere. 

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si