Când se pune usturoiul în piftie - Reţetă simplă ca la mama acasă
Când se pune usturoiul în piftie. Piftia este unul dintre cele mai delicioase preparate de Crăciun. Aceasta se prepară foarte ușor și nu durează mult. Iată cum trebuie preparată corect!
1/2 cap de porc 2 picioare de porc 500 g carne macră de porc 2 morcovi
2 cepe 1 rădăcina ţelina 1 rădăcina păstârnac 2 foi dafin 10 căţei usturoi sare
Piftie de porc. Mod de preparare
Capul de porc şi picioarele se spală foarte bine şi se pârlesc la flacăra aragazului.
Apoi se pun la fiert în apă rece, cu sare, alături de carne. Se ia spuma ori de câte ori se formează şi se adaugă apoi legumele şi foile de dafin. Se lasă la fiert la foc mic aproximativ 4 ore, până ce carnea cade de pe oase.
Între timp, se pisează usturoiul. Carnea fiartă se curăţă de pe oase şi se repartizează în boluri. Zeama în care au fiert ingredientele se strecoară şi se amestecă apoi cu usturoiul pisat. Se lasă 15 minute şi apoi se strecoară din nou şi se toarnă peste carnea din boluri. Se dau la rece de pe o zi pe alta.
Se pun bucățile de pasăre în oală și se sărează bine, ca să-și lase parte din sânge pe fundul ei.
După ce sângele s-a scurs suficient, se scurge toată zeama aia cu sare, se spală carnea și se pun la fiert în apa rece cu sare. Focul trebuie să fie ușor spre tare până începe să dea primul clocot.
Dați focul la minimum, atât doar cât să fiarbă puțin apa din jurul cărnii, moment în care spuma începe să se închege la suprafață și se poate lua în bucăți.
Asadar, până dă în clocot și luați spuma, nu stați departe de oală. Atunci când vedeți că nu mai este urmă de spumă, puneți o ceapă albă cu coajă cu tot, tăiată în două, doi căței de usturoi și piper verde sau alb.
După care, se lasă la fiert vreo 2 ore, 2 ore si jumătate (fără capac), până carnea înflorește pe os, dar încă nu e desprinsă.
În acest moment puneți legume ca pentru orice supă: morcovi, pătrunjel, păstârnac și țelină. Mai fierbeți împreună cu legumele încă vreo 20 de minute, când carnea va fi de tot desprinsă de pe os (nu se destramă în supă, dar abia se ține în pielițele ei).
Apoi, scoateți tot ce se află în supă pe o farfurie, strecurați printr-un tifon zeama și dați-o la răcit până când grăsimea se solidifică la suprafață. Luați aproape de voi un vas cu apă caldă, înmuiați o lingură în ea și începeți să strângeți grăsimea, înmuind din când în când lingura în apă caldă.
Când a fost degresată de tot, puneți-o din nou pe foc mic și când e foarte caldă, aruncați în ea cât usturoi vă vine la mână! Dar nu-l pasați ci îl tocați din cuțit, mărunțel usturoiul pasat riscă să tulbure zeama la care ați muncit din greu s-o mentineți limpede. Apoi tăiați cubulețe carnea și legumele.
Însă, dacă doriți să faceți porții individuale, luați pahare și faceți astfel: puneți un strat subțire de supă în fiecare, lăsați să se închege pe jumătate și înfigeți în el primul ornament pe care vreți să-l vedeți când veți întoarce conținutul cu fundul în sus. Apoi, alt strat de supă gelatinoasă și carnea și așa mai departe, straturi după straturi. Astfel, rețeta de piftie este gata. Poftă bună!