Ziua de Ignat, obiceiuri și superstiții străvechi. Ignatul era o sărbătoare închinată inițial unei divinități vegetale, suprapusă ulterior peste cea a sfântului creștin Ignatie Teoforul. În această zi, avea loc sacrificiul ritual al porcului, care apoi era consumat în timpul sărbătorilor de iarnă.
O tradiție străveche spune că în ziua de Ignat tăierea porcului este singura activitate permisă, restul muncilor fiind complet interzise.
Credincioșii nu au voie să spele, să facă curățenie în casă, să coase sau să spălatul, cusutul sau măturatul casei.
Citeste si: Meme-uri de iarnă. Sărbătorile de iarnă vor fi mai vesele cu aceste imagini! Galerie foto
Ziua de Ignat, obiceiuri și superstiții străvechi
Ignatul este tradiția românească în care se sacrifică porcii. An de an, pe data de 20 decembrie, românii taie porcul pentru a avea bucate proaspete de Crăciun.
De Ignat, oamenii taie animalul, apoi sortează carnea, iar bucătăresele pregătesc specialitățile pentru masa de Crăciun.
Ziua de Ignat se sărbătorește corect în satele autentice românești unde gospodarii cresc porcii în curțile lor. Din carnea de porc, femeile preparăi: tobă, răcitură, tochitură, cârnați, caltaboș.
În credinţa pre-creștină, porcul era sacrificat ca simbol al întunericului, care slăbea puterea Soarelui în cea mai scurtă zi a anului, la Solstiţiul de iarnă.
Și în creștinism, porcii sunt văzuți ca locul în care se ascund forțele necurate, după cum Iisus le-a poruncit unor draci să treacă din oamenii demonizați în turmele de porci.
Sacrificarea porcului e Ignat nu poate fi începută înainte de ivirea zorilor şi nici nu poate depăşi apusul soarelui. Tăierea trebuie să aibă loc pe lumină, întrucât numai lumina poate ţine la distanţă, prin puterea ei arzătoare, spiritele malefice.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Locul ales pentru tăierea porcului era supus unui ritual de purificare, fiind tămâiat şi stropit cu apă sfinţită, pentru a îndepărta duhurile necurate.
Citeste si: VIDEO- A fost prelungită starea de alertă. Revelion fără petreceri publice
În ajunul tăierii porcului de Ignat, în unele regiuni ale țării se păstrează obiceiul de a fierbe grâu în fiecare casă, grâu pe care stăpânul casei trebuie să-l tămâie și să-l binecuvânteze.
Toți ai casei trebuie să mânce din acest grâu, iar ceea ce rămâne se aruncă dimineața la păsări. Numai așa vor fi cu toții feriți de necazuri și supărări.
Ziua Sfântului Ignat 2020
În noaptea de 19 spre 20 decembrie, creștinii ortodocși sărbătoresc ziua „Sfântului Ignat”. Potrivit legendei din popor, în acea noapte porcii se visează cu mărgele roșii la gât.
Astfel ei își visează sfârșitul.
Ritualul de Ignat începe dis de dimineață și convoacă întreaga familie, fiecare membru având câte ceva de făcut. Sunt foarte multe lucruri de făcut, care până seara trebuie terminate.
Sărbătoarea de Ignat este numită și „Crăciunul Țiganilor”, deoarece legenda arată că ei tăiau porcii. Tot de Ignat are loc tăierea porcilor negri. De la ei se oprește sângele și fierea pentru vindecare de boli.
Ce se întâmplă cu cei care nu sacrifică porcul de Ignat
Legenda spune că „dacă nu tai porcul la Ignat, nu-i mai merge bine”, „după Ignat, porcul slăbește”. Totuși există locuri din România în care porcul se taie a doua zi după Crăciun. În Vălcea, Bacău sau Prahova porcul se taie a doua zi după Nașterea Domnului. Conform unor interdicții privind consumul cărnii de porc in post si in prima zi de Craciun.
După tăierea porcului, ritualul de sacrificare se încheie cu o masă comună numită „pomana porcului”.
Tradiții și obiceiuri de Ignat 2020
În ziua tăierii porcului, gospodinele pisează grâu ca să aibă să împartă de Crăciun. Apoi se fac un fel de turte, denumite „Carpele Domnului”. Turtele conțin miere și nuci și se mănâncă în Ajunul Crăciunului.
De altfel, porcul care nu e tăiat până în această zi nu se mai îngrașă pentru că în această noapte își visează cuțitul.
Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro
Se spune în popor că toți cei care văd sânge în ziua de Ignat sunt feriți de boli tot anul. Pe 20 decembrie, copiii se mânjesc cu sânge de porc pe frunte, astfel se zice că vor fi rumeni și sănătoși tot anul.
Nu este bine să coaseți în această zi. Hainele cusute în ziua de Ignat vor da junghiuri celui care le poartă.
Sfântul Ignatie, dat hrană leilor
În ziua de 20 decembrie, creștinii îș sărbătoresc pe Sf. Ignatie Teoforul, care a fost unul dintre primii martiri creștini. Se povestește despre acest sfânt Ignatie Teoforul (care înseamnă "de Dumnezeu purtătorul") că, pe vremea când era prunc, Iisus Hristos l-a chemat, l-a luat pe mâini zicând: De nu vă veți întoarce și nu veți fi că pruncii, nu veți intra întru împărăția cerurilor și cine va primi pe un copil ca acesta întru numele Meu, pe Mine mă primește".
Pentru aceasta s-a numit Sfântul Ignatie, purtător de Dumnezeu, că a fost purtat de mâinile întrupatului Dumnezeu. S-a numit purtător de Dumnezeu și pentru aceasta că și el purta pe Dumnezeu în inima și în gura sa, fiind vas ales asemenea lui Pavel, care a purtat numele lui Dumnezeu înaintea limbilor și împăraților.
Sf. Ignatie Teoforul, episcop al Antiohiei, a prezis că va fi mâncat de fiare și, într-adevăr, împăratul roman l-a aruncat ca hrană leilor. Deci s-a împlinit dorința sfântului care a voit că fiarele să fie mormânt al trupului său.