Rata de infectare cu SARS-CoV-2 continuă să crească accentuat în trei dintre cele patru comune limitrofe Timişoarei, care au intrat în carantină în urmă cu 10 zile, în timp ce în Timişoara creşterea este mai atenuată, transmite Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Timiş.
Potrivit DSP, o nouă comună din Timiș, Beba Veche, are indicele de infectare de 8,41 la mia de locuitori. Comunele carantinate care sunt pe trend ascendent de infectare sunt Dumbrăviţa (cu 8,20 faţă de 6,70 la data carantinării), Ghiroda (8,69 faţă de 6,40), Moşniţa Nouă (8,58 faţă de 6,65).
Citeste si: Ce se întâmplă în corp după prima doză a vaccinului anti-COVID
Care este rata de infectare în Timișoara
Conform Agerpres, doar comuna Giroc înregistrează o scădere a indicelui de infectare (de la 7,82, la data carantinării, la 7,62). În Timişoara, rata de contaminare este de 5,41 la mia de locuitori, apropiată de raportarea precedentă.
În judeţ au rămas active cele opt focare din ziua precedentă, dar au fost confirmate 189 de noi cazuri COVID, în ultimele 24 de ore, din care 111 sunt în Timişoara. Marţi dimineaţa erau 350 de persoane internate, din care 61 pe secţiile ATI şi au fost înregistrate trei decese.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Citeste si: Bilanț coronavirus 19 ianuarie. Record de pacienți la ATI
De la începutul pandemiei, în judeţul Timiş s-au înregistrat 30.185 de îmbolnăviri de COVID-19, iar 679 de infectaţi cu SARS-CoV-2 au decedat.
Bilanț coronavirus- Aproape 100 de decese în ultimele 24 de ore
Grupul de Comunicare Strategică a anunţat marţi 2.745 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus înregistrate în ultimele 24 de ore. Totodată, au fost raportate 98 de decese, bilanţul de la începutul pandemiei urcând la 17.369. La ATI sunt internaţi 1.050 de pacienţi cu COVID-19. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 23.060
de teste RT-PCR (14.692 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 8.368 la cerere) şi 5.432 de teste rapide antigenice.
Cele mai multe cazuri noi sunt în Cluj- 237, Timiş- 190, Bucureşti- 153, Suceava- 149, Iaşi- 116. În celelalte judeţe, numărul cazurilor noi raportate este sub 100.
Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, are cea mai mare valoare în Timiş - 4,34, urmat de Ilfov- 3.72,
Cluj- 3,66, Bucureşti- 3,22.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 980 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.