Caraş-Severin: Opt străzi din Oraviţa, inundate în urma scurgerilor de pe versanţi - VIDEO

Caraş-Severin: Opt străzi din Oraviţa, inundate în urma scurgerilor de pe versanţi - VIDEO

Opt străzi din oraşul Oraviţa şi trei străzi din localitatea Ciclova Montană, judeţul Caraş-Severin, au fost inundate, luni, în urma ploilor abundente şi a scurgerii de pe versanţi.

Pompierii militari din Oraviţa şi cei din Reşiţa, intervin pentru limitarea efectelor viiturii.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Caraş- Severin, în urma ploilor abundente s-au format scurgeri pe versanţi care au inundat opt străzi în oraşul Oraviţa şi trei străzi în localitatea Ciclova Montană, precum şi câteva gospodării din Ciclova Română.

Citeste si: Angajaţi din cadrul Ambasadelor României la Minsk şi New Delhi, testaţi pozitiv cu noul coronavirus

”Toate echipajele disponibile ale Secţiei de Pompieri Oraviţa s-au deplasat în teren şi, împreună cu autorităţile publice locale, intervin pentru limitarea efectelor acestui fenomen. În sprijinul pompierilor militari din Oraviţa s-au deplasat şi colegi de la Detaşamentul de Pompieri Reşiţa cu 2 motopompe remorcabile şi 6 transportabile”, a transmis ISU Caraş- Severin.

Citeste si: Top 5 județe cu cele mai multe medii de 10 la Evaluarea Națională

Meteorologii au emis pentru judeţul Caraş- Severin, cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată. Sunt aşteptate perioade cu averse torenţiale şi se vor acumula cantităţi de apă de peste 40 l/mp şi pe arii restrânse 50...80 l/mp. Vor fi şi intensificări ale vântului, vijelii, descărcări electrice şi grindină.

Citeste si: OMS, un nou avertisment către omenire! „Virusul continuă să...”

 


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri