Proprietarii restaurantelor din întreaga lume visează să primească cel puțin o stea Michelin, ceea ce ar fi o garanție a preparatelor servite, dar și a calității serviciilor. Procesul de acordare, însă, este anevoios. Pentru acordarea unei stele Michelin, inspectorii fac patru vizite la restaurant și este necesară întocmirea unor dosare stufoase.
Așa arată un desert cu dovleac dintr-un restaurant cu o stea Michelin
Inspectorii care fac recenziile și recomandă acordarea unei stele Michelin iau în calcul calitatea mâncării servite, tehnica bucătarului, dar și lucruri inaccesibile muritorilor de rând, cum ar fi consistența și personalitatea felului de mâncare.
Nu contează cum arată interiorul restaurantului. În acest context, România nu are nici un restaurant cu o stea Michelin, deși țări aflate în apropierea noastră se mândresc cu locații Michelin, la Praga (în Cehia), Varșovia (în Polonia) sau Budapesta (Ungaria).
Mai mult, gastronomia românească nu este recunoscută la nivel internațional, pentru că Chefii de la noi nu participă la concursurile de profil din străinătate. Un alt motiv ar fi acela că bucătăria românească se bazează pe foarte multe ingrediente, într-un context în care, pe plan internațional, sunt apreciate rețetele simple, pe bază de fructe și legume. La noi, mai toate felurile din meniul unui restaurant sunt pe bază de carne.
Nici ingredientele din felurile de mîncare din restaurantele românești se pare că nu sunt la înălțime. La noi nu se găsesc tot timpul anului fructe și legume proaspete, fapt care afectează direct prospețimea produsului din farfurie. De asemenea, specialiștii mai spun că clienții restaurantelor românești sunt obișnuiți să servească porții mari și să plătească prețuri relativ mici. O situație exact inversă față de restaurantele care au primit stele Michelin, care oferă porții minuscule la prețuri exorbitante.
Așa arată un desert cu dovleac dintr-un restaurant cu o stea Michelin
De ce UE nu-l poate opri pe Viktor Orban
Apneea în somn
