Românii au început deja să facă rezervările pentru vara aceasta. Deja gradul de ocupare pe litoralul românesc a crescut cu 27%, anul acesta, asta după ce ofertele au fost vânate din timp, conform celor mai recente date.

Cât costă o cameră cu vedere la mare în 2024?

Operatorii îi sfătuiesc pe doritori să se decidă cât mai repede, astfel încât să prindă loc la hotelurile mult dorite.

Și hotelierii au decis să prelungească programul "Înscrieri Timpurii", informează Antena 3 CNN, în mod normal acesta finalizându-se la finalul lunii martie. De asemenea, reprezentantul touroperatorului a anunțat că reducerile la vacanțe ajung până la 40%.

"Oamenii nu se mai tem în momentul de față să facă rezervări pentru vara aceasta. Vedem o creștere consistentă de 27% a numărului de rezervări cu precădere în segmentul all inclusive unde avem o creștere de peste 35%", a declarat Ionuț Nedea, manager agenție de turism pentru sursa citată mai sus.

Prețuri litoral 2024

Imagine de pe litoralul românesc.

[Sursa foto: Facebook]

Citește și: Cât au ajuns să coste carnea și legumele înainte de Paște? Prețurile au explodat din nou

Citeste si: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?- catena.ro

Citeste si: Salman Khan și Iulia Vântur, primele imagini de la nuntă! Filmarea cu ei a scăpat pe internet- wowbiz.ro

De exemplu, pentru o cameră dublă cu vedere la mare, prețurile pot ajunge până la 339 de euro, asta dacă face rezervarea cu doar câteva zile înainte, însă, dacă o face de pe acum va plăti doar 269 de euro.

Potrivit rezervărilor făcute până la această dată, stațiunile cele mai căutate sunt Eforie Nord și, pe locul secund, Mamaia. Pe locul al treilea în top se clasează Neptun-Olimp.

Datele mai arată că românii care își rezervă din timp vacanța aleg sejururi mai lungi decât cei care rezervă last minute, informează Constanța Online.

„Prețurile diferă față de anul trecut: inflația, în primul rând impactează, apoi creșterea TVA-ului la produsele turistice și este evident o creștere mai mare de tarif se va vedea în vârful de sezon estival. Acum, în early-booking, atunci când apare această achiziție timpurie a pachetelor este ca și cum turistul îl împrumuta efectiv pe hotelier și astfel el beneficiază de discounturi foarte bune. Diferența față de anul trecut este la pachetul de bază: dacă ne ducem în vârf de sezon și vedem că anul acesta este cu 8% ‑ 15% mai scump, este evident că din această baza se face reducerea de 20%‑30% sau 40% pentru în cadrul rezervărilor timpurii”, a explicat managerul unui agenții de turism pentru  „Adevărul”, la începutul anului.

Prețuri litoral 2024

Imagine de pe litoralul românesc.

[Sursa foto: Facebook]

Citeste si: Miracolul prin care Lidia Buble a fost vindecată de psoriazis, după ce tratamentele medicilor nu au dat niciun efect. „Voi nu le vedeți pentru că le acopeream cu haine. Efectiv am fost vindecată.”- kfetele.ro

Citeste si: Cerințele care trebuie respectate cu sfințenie! Ce le-a cerut Maluma organizatorilor Neversea pentru a cânta la festival- radioimpuls.ro

Citește și: Ce poți cumpăra cu 50 de euro dintr-un supermarket, în Japonia? O studentă româncă ne arată plasa uriașă de cumpărături

Sezonul estival 2024 va începe, tradițional, pe 1 Mai și va continua cu vacanța de Paști. 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
doctorulzilei.ro
Apneea în somn Apneea în somn
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si