Un fost procuror a venit cu informații despre starea de sănătate a lui Ion Iliescu. În vârstă de 93 de ani, Ion Iliescu nu mai are apariții publice. În anul 2018, acesta a decis să-și trăiască bătrânețea în liniște. 

Cum se simte Ion Iliescu?

De altfel, în ultima vreme, fostul președinte al României s-ar fi confruntat cu tot felul de probleme de sănătate. Chiar în luna septembrie el s-a prezentat la spital, după ce ar fi prezentat stări de rău.

Însă, imediat după investigații a fost lăsat să plece acasă, deoarece se simțea bine.

Așadar, pentru a fi alungate toate zvonurile, fostul procuror-șef la Secția Parchetelor Militare, generalul Ranco Pițu, a explicat care este starea de sănătate a lui Ion Iliescu.

"L-am găsit bine din punct de vedere mental, să spun așa. Mai puțin bine din punct de vedere al mobilității, însă apreciez că este perfect lucid și se poate discuta la un nivel elevat cu dumnealui, inclusiv despre problematica Revoluției. L-am văzut ultima dată în luna mai a anului trecut, când am fost la domiciliu, pentru a încerca să iau o declarație, declarație pe care nu a vrut să o dea. Este dreptul lui de altfel să nu dea declarații. Este prevăzută de procedură această variantă", a spus Ranco Pițu, potrivit Digi24.ro

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Stare sănătate Iliescu

Un fost procuror a dezvăluit starea de sănătate a lui Ion Iliescu.

[Sursa foto: Arhiva stirilekanald.ro]

Citește și: Tragedie după tragedie, în ziua de Crăciun! Un bărbat s-a aruncat de la etajul doi al unui spital din Satu Mare și a murit pe loc. Ce se întâmplase cu el în urmă cu câteva zile

În luna februarie în spațiul public au apărut și niște informații potrivit cărora fostul Președinte al României nu s-ar mai putea deplasa, decât cu ajutorul unui cadru metalic.

Ion Iliescu poate fi judecat în ”Dosarul Revoluției”

În luna octombrie a acestui an, Curtea de Apel București a dispus începerea judecăţii în ”Dosarul Revoluţiei”. Printre cei vizați, se numără și Ion Iliescu, dar și Gelu Voican Voiculescu, fost vicepremier, şi Iosif Rus, fost șef al Aviației Militare.

Ion Iliescu stare sănătate

Ion Iliescu s-ar confrunta cu probleme de mobilitate.

[Sursa foto: Arhiva stirilekanald.ro]

Mai exact, ei vor fi judecați pentru crime împotriva umanității, însă Ion Iliescu este considerat responsabil pentru numărul mare de morți din zilele Revoluției. 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si