Close sidebar
Close sidebar

Care sunt noile măsuri implementate de către Metrorex pentru a se evita supraaglomerarea de la metrou

Metrorex  a anunțat noile măsuri create pentru a preveni aglomerația exagerată de pe persoane, în vederea limitării riscului de răspândire a noului virus. Călătorii vor fi în permanență avertizați să păstreze distanța și se va limita, după caz, accesul în staţiile de metrou, când situația va fi de așa natură.

Andreea Bolocan,

Metrorex anunță noile măsuri [Sursa foto: profit.ro]

DISTRIBUIE
acest articol


In articol:

Măsurile vor intra în vigoare de marți, 20 octombrie, și au drept scop prevenirea supraaglomerărilor, în vederea limitării riscului de răspândire a infecției cu COVID-19 pe parcursul călătoriei cu metroul.

Potrivit unui comunicat de presă al societăţii de transport, personalul Metrorex cu atribuţii în supravegherea accesului în staţii, personalul de conducere a trenului, precum şi alt personal Metrorex vor avea sarcini directe de urmărire a nivelului de aglomerare a staţiilor. Așadar, pentru evitarea situaţiilor de supraaglomerare, călătorii vor fi îndrumaţi pentru a păstra distanța fizică.

Dacă vor exista situaţii de aglomerare vor fi raportate de către personalul Metrorex factorilor de decizie din cadrul societăţii şi Poliţiei Metrou

Personalul Metrorex va avea sarcini de îndrumare şi informare a publicului călător prin staţiile de sonorizare despre situaţiile de aglomerare apărute şi de atenţionare a acestuia privind obligativitatea de a păstra distanţarea şi de a purta corect masca de protecţie. Totodată, în sprijinul publicului călător, în vederea îndrumării şi limitării situaţiilor de supraaglomerare, acţionează şi cadre ale Poliţiei Metrou, alte forţe de ordine publică şi personal al firmelor de pază ce efectuează serviciul în metrou.

În cazul în care apar situaţii ce implică urgenţe medicale în trenurile de metrou, "personalul medical ce efectuează intervenţia va avea în vedere extragerea persoanelor afectate din tren, acolo unde situaţia o permite", iar "personalul de pază, împreună cu Poliţia Metrou şi cu alte forţe de ordine publică, precum şi salvatorii Metrorex vor asigura protecţia zonei de intervenţie".

Citeste si: Iasmina este adolescenta din Iași, care și-ar fi pus capăt zilelor după o ceartă cu părinții. Verișorul tinerei face declarații cutremurătoare: „A fost pedepsită”- kanald.ro

Citeste si: Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc- wowbiz.ro

Citeste si: O femeie și-a drogat fetița de un an ca să câștige mai mulți urmăritori pe TikTok. Fetița a fost operată degeaba pe creier de două ori- antena3.ro

Citeste si: Accesul călătorilor în staţiile de metrou ar putea fi restricţionat pentru evitarea supraaglomerării

Citeste si: Haos la metroul din Capitală, marți dimineața

Din 20 octombrie se va limita accesul publicului călător în stațiile de metrou

Începând cu data de 20 octombrie, personalul de pază, susţinut de Poliţia Metrou şi alte forţe de ordine publică, vor limita, după caz, accesul publicului călător în staţiile de metrou, pentru evitarea supraaglomerării.

În altă ordine de idei, personalul Metrorex va ajuta Poliţia Metrou, ce asigură acţiuni de patrulare în staţiile de metrou şi intervenţii punctuale împreună cu Jandarmeria, ISU şi alte organe de ordine publică abilitate, în funcţie de situaţia din teren, precizează Metrorex.

Sursa: Digi24

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI