In articol:
Brigada Rutieră informează că, în perioada 4 iunie – 4 septembrie, în zilele de sâmbătă și duminică, între orele 10.00 – 22.00, Proedus va organiza evenimentul cultural-artistic dedicat proiectului „Străzi Deschise – București, Promenadă Urbană” pe Bd. Bucureștii Noi, segmentul cuprins între Str. Jimbolia și Str. Subcetate, în zilele de 4- 5 iunie, 11- 12 iunie, 2- 3 iulie, 9 -10 iulie, 13-14 august, 20- 21 august, 27- 28 august, 3- 4 septembrie.
Restricţii de circulație pe străzile din Capitală
Se va restricționa circulația autovehiculelor, începând cu fiecare zi de vineri, ora 22.00, până în fiecare zi de luni, ora 6.00, pe Bd. Bucureștii Noi, segmentul cuprins între Str. Jimbolia și Str. Subcetate, pe sensul de mers către Str. Subcetate (sensul adiacent Parcului Bazilescu), cu devierea traficului pe latura opusă a bulevardului, prin amenajarea circulației în dublu sens.
Brigada Rutieră le cere șoferilor să circule cu prudență, să păstreze o distanță suficientă pentru a putea frâna în condiții de siguranță, să nu oprească ori să staţioneze decât în locurile special amenajate și să respecte semnalele și indicațiile polițiștilor rutieri.
Pietonilor le recomandă să circule doar pe trotuare, traversarea străzii să o facă doar prin locurile special amenajate și la culoarea verde a semaforului electric, după ce s-au asigurat temeinic, iar conducătorii de vehicule le-au înțeles intenţia de a traversa.
Citeste si: Primăria Capitalei va plăti eșalonat datoria către familia Constanda. Cât va dura întregul proces