Carmen, asistenta din Iași găsită moartă în casa unui vecin, condusă pe ultimul drum. Copiii femeii, îndurerați la căpătâiul mamei lor: „Te vom iubi mereu!”
Fiica asistentei și-a mângâiat pe cap mama, în timp ce trupul lui Carmen era așezat în sicriu. Detalii sfâșietoare de la înmormântare.
Carmen Grierosu era asistentă și avea 54 de ani. Femeia din Iași a fost găsită fără suflare cu câteva zile în urmă în casa unui vecin, în Bârnova.
Femeia a pierit în noaptea de sâmbătă spre duminică, iar unii apropiați spun că ar fi avut o relație cu vecinul în casa căruia a fost găsită fără suflare, scrie presa locală.
Cătălin, bărbatul în cauză, spune că nu avea nicio relație cu femeia și se vizitau doar ca vecini.
Lacrimi și suspine la înmormântarea lui Carmen Grierosu. Cei dragi au condus-o pe ultimul drum
Slujba de înmormântare a asistentei medicale a avut loc în cursul zilei de joi, 14 noiembrie.
Pe ultimul drum i-au fost alături fiul din prima căsătorie, fiica și concubinul, dar și zeci de rude și persoane care au cunoscut-o și au iubit-o. La înmormântare a luat parte și Gheorghe Nichita, fostul primar din Iași.
Pe parcursul slujbei, copiii femeii i-au fost în permanență aproape. Cu lacrimi în ochi, fiica lui Carmen a stat la capul mamei sale. Din când în când o mângâia sau așeza florile care erau puse pe lângă trupul fără viață, în sicriu, scrie BZI.
„Cu profundă durere și tristețe, eu, partenerul ei de viață și muncă în ultimii 30 de ani, și Karina, iubita noastră fiică, anunțăm trecerea prematură în eternitate a celei care a fost mamă și parteneră de viață devotată, asistent șef, conferențiar doctor în Nursing, profesionistă desăvârșită, Carmen Grierosu.(...) Dumnezeu să o ierte și să o aibă în paza sa! Te vom iubi mereu!”, a fost mesajul transmis de medicul Paul Botez, printr-o postare pe Facebook.