Close sidebar
Close sidebar

Carmen Dan, prima reacție după ce a demisionat de la Ministerul Afacerilor Interne: "Se pare că PSD a cedat în faţa preşedintelui Klaus Iohannis"

Carmen Dan a anunţat luni că demisionează de la conducerea Ministerului Afacerilor Interne. Ea a precizat că intenţia premierului de o schimba din funcţie nu are la bază raţiuni legate de lipsa de performanţă, iar, răspunzând unei întrebări, a spus că se pare că PSD a cedat în faţa preşedintelui Klaus Iohannis.

K.B.,


DISTRIBUIE
acest articol

Afirmaţia sa vine în contextul în care, după problemele din diaspora la votul de la europarlamentare, preşedintele a cerut demiterea sa şi a ministrului de Externe Teodor Meleşcanu, a cărui schimbare din funcţie a fost deja anunţată duminică.

”L-am informat pe premierul României că nu este necesar să supună la vot în CEx mandatul ministrului de Interne, motiv penru care i-am spus că pun mandatul pe masa domniei sale şi am fost oarecum interesată de motivele pentru care are loc această schimbare. Înţeleg că nu intră în discuţie nicidecum un criteriu de neperformanţă. Înţeleg în subsidiar că este vorba de o decizie politică iar eu, bineînţeles că respect deciziile. A fost o discuţie şi referitoare la presiunea străzii. Acum un an nu ne-a deranjat, ne deranjează acum”, a declarat Carmen Dan, al cărei nume figura pe lista remaniabililor, decizia urmând să fie luată la Comitetul Executiv al PSD de luni.
Aceasta a preczat că demisia este un act unilateral şi că se aşteaptă ca premierul "să ia act” de demisia sa.

Discuţia cu premierul privind demisia sa a avut loc luni dimineaţă.

Citeste si: VIDEO| Ferma animalelor de la Zărnești, adevărată atracție pentru cei mici

Citeste si: TOTUL despre noii concurenți din casa Puterea Dragostei – sezonul 2. Cine sunt, ce vârste au și cu ce se ocupă fiecare| EXCLUSIV

Citeste si: Iasmina este adolescenta din Iași, care și-ar fi pus capăt zilelor după o ceartă cu părinții. Verișorul tinerei face declarații cutremurătoare: „A fost pedepsită”- kanald.ro

Citeste si: Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc- wowbiz.ro

Citeste si: O femeie și-a drogat fetița de un an ca să câștige mai mulți urmăritori pe TikTok. Fetița a fost operată degeaba pe creier de două ori- antena3.ro

Citeste si: VIDEO| Maraton gastronomic multietnic în Dumbrava Sibiului

"Nu sunt emoţionată decât în măsura în care am investit în acest minister şi sper în continuare ca acest minister să rămână în topul încrederii cetăţenilor.

Plec cu fruntea sus din Ministerul Afacerilor Interne” spus Carmen Dan.

Aceasta a precizat că în cea ce priveşte organziarea alegerilor din 26 mai, "totul a decurs în regulă" atunci când vine vorba despre implicarea MAI.
Carmen Dan a mai spus, răspunnzând unei întrebări, că nu ştie dacă s-a decis în mod cert, dar i-ar ura succes senatorului Nicolae Moga în funcţia de ministru de Interne.

Citeste si: Un avion cu paraşutişti s-a prăbuşit în Suedia; toate cele nouă persoane aflate la bord au murit

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: O femeie și-a drogat fetița de un an ca să câștige mai mulți urmăritori pe TikTok. Fetița a fost operată degeaba pe creier de două ori- antena3.ro

Întrebată dacă are ce să-şi reproşeze în activitatea sa ca ministru al Afaceirlor Interne, Carmen Dan a spus: "Nu am ce să-mi reproşez"
Ea a arătat că a fost interesată să ştie dacă schimbarea sa "are la bază analizarea unor crtierii de performanţă" şi că a fost asigurată că nu.

Întrebată dacă a cedat PSD în faţa preşedintelui Klaus Iohannis atunci când a decis schimbarea sa din funcţie, Carmen Dan a spus: "Se pare că da”.

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI