In articol:
- Alegeri prezidenţiale 2019- Iohannis: "Am votat pentru o Românie modernă"
- Alegeri prezidenţiale 2019 – Secţiile de vot pentru al doilea tur de scrutin s-au deschis. Peste 18,2 milioane de alegători sunt aşteptaţi la urne, în 18.748 de secţii de votare/ La secţiile din străinătate au votat 366.135 de români
Alegeri prezidenţiale 2019- Iohannis: "Am votat pentru o Românie modernă"
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat duminică, după ce a votat la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale,că a votat pentru o Românie modernă, europeană, normală, invitându-i pe toţi românii să vină la vot.
”O zi foarte, foarte importantă astăzi. Eu personal am votat pentru o Românie modernă, o Românie europeană, o Românie normală şi vă invit pe toţi dragi români să veniţi la vot. Astăzi este o zi extrem de importantă, votăm pentru viitorul României, pentru direcţia în care va merge România mai departe. Astăzi este ziua campionilor cu ştampila ”votat” în mână. Dragi români, fiţi toţi campionii astăzi!”, a spus preşedintele.
Întrebat dacă are emoţii, Iohannis a declarat: ”Sigur că am emoţii şi am aşteptări. Am aşteptarea să vină foarte mulţi români la vot şi evident cu ceva emoţie aşteptăm deseară rezultatul”. La plecarea de la secţia de votare, răspunzând unei întrebări similare, a replicat: ”Emoţii pozitive”.
Solicitat să precizeze dacă au fost incidente la vot, Klaus Iohannis a afirmat: ”Nu cred, din informaţiile pe care le am până acum, totul este foarte bine organizat şi cred că lucrurile vor decurge normal.
Alegeri prezidenţiale 2019 – Secţiile de vot pentru al doilea tur de scrutin s-au deschis. Peste 18,2 milioane de alegători sunt aşteptaţi la urne, în 18.748 de secţii de votare/ La secţiile din străinătate au votat 366.135 de români
Peste 18,2 milioane de români cu drept de vot sunt aşteptaţi, duminică, la cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Votarea are loc până la ora 21.00, dar secţiile unde sunt cozi pot rămâne deschise până la ora 23.59. În străinătate, procesul electoral a început în noaptea de joi spre vineri şi continuă până luni, la ora 7.00. La primul tur al alegerilor prezidenţiale, prezenţa a fost de 51,19%, 675.348 persoane votând în diaspora. ŞPână la această oră, la secţiile din străinătate au votat 366.135 de români, cu aproximativ 90.000 mai mulţi decât la primul scrutin,la aceeaşi oră.