Close sidebar
Close sidebar

Castelul Bran va fi redeschis vizitatorilor din 5 iunie

Castelul Bran va fi redeschis vizitatorilor din 5 iunie, începând cu ora 09.00.

M.A.,


DISTRIBUIE
acest articol

Conducerea Companiei de Administrare a Domeniului Bran a luat deja toate măsurile pentru pentru ca obiectivul turistic să fie sigur în contextul pandemiei generate de noul coronavirus.

Au fost instalate dispozitive cu substanţe dezinfectante la intrarea şi la ieşirea din castel, la intervale regulate de timp vor fi dezinfectate balustradele şi toate suprafeţele cu care turiştii intră în contact, au fost amplasate coşuri speciale în care vor fi aruncate, în pungi închise, mănuşile de unică folosinţă, pe traseul de vizitare au fost instalate panouri de semnalizare cu indicaţii de respectare a distanţei fizice de siguranţă, iar la intrare au fost montate dispozitive cu clor pentru dezinfectarea încălţămintei.

Citeste si: Ce amenzi rămân în vigoare, după 1 iunie. Sancțiuni până la 2500 de lei

De asemenea, pe toată durata programului de vizitare, angajaţi ai Castelului Bran vor îndruma vizitatorii. Dacă va fi cazul, la cerere, vor fi puse la dispoziţia turiştilor măşti de protecţie şi mănuşi de unică folosinţă, la momentul achiziţionării biletului de acces. 

Citeste si: SFÂȘIETOR! Arina a fost filmată în momentul în care a murit. În videoclip se mai aud doar țipete- kanald.ro

Citeste si: Un bilet scris de Robert, descoperit la scurt timp după ce el și Giuly au fost descalificați din "Casa Iubirii". Cui îi era destinat? Conținutul lui, făcut public chiar de Robi, fostul său coleg de cameră- wowbiz.ro

Citeste si: „Blonda lui Putin” s-a supărat pe o ziaristă și a trimis securitatea la ea, după ce i-a pus o întrebare: Nu discut viața mea personală- antena3.ro

Traseele de urcare şi de coborâre în Castelul Bran au fost delimitate cu benzi de semnalizare montate chiar de la casele de bilete.

Citeste si: Cutremur cu magnitudinea 4,8 în judeţul Covasna

Angajaţii vor fi instruiţi de un medic cu privire la măsurilor speciale pe care trebuie să le aplice pe perioada programului de lucru. La începutul programului, o asistentă medicală va verifica starea de sănătate a fiecărui angajat care va avea obligativitatea de a purta mască, mănuşi şi ochelari de protecţie şi de a utiliza periodic substanţele dezinfectante.

De asemenea, în spaţiile închise unde îşi desfăşoară activitatea personalul Castelului Bran vor fi montate lămpi UV.

Programul de vizitare nu a suferit modificări, vizitatorii fiind aşteptaţi la Castelul Bran în intervalul 09.00- 18.00, de marţi până duminică, iar lunea, în intervalul orar 12.00- 18.00. Biletele pot fi achiziţionate şi online, de pe castelulbran.ro.

Citeste si: Alte trei decese provocate de coronavirus. Bilanţul a ajuns la 1.279

Turiştii care vor cumpara biletele cu numerele 1, 10, 50, 100, 500, 1000, 2000, 3000, 4000 şi 5000 câştigă un tur de onoare.

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI