Aproape 1,5 milioane de angajați români din domeniile considerate esenţiale pot face vaccinul împotriva COVID-19, din totalul de 5,6 milioane de angajaţi activi la nivel naţional, arată datele ZF pe baza cifrelor publice de la Statistică şi Ministerul de Finanţe.

Etapa a doua de vaccinare împotriva covid-19, care cuprinde şi această categorie de angajaţi începe vineri, 15 ianuarie, iar angajatorii vor încărca listele cu persoanele din companie care vor să se imunizeze

Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare, a spus că nu sunt mai mult de 1 milion de persoane din activităţile esenţiale care să se încadreze în criteriile din această fază.

„Am identificat categoriile de boli cronice. Numărul estimat al persoanelor de peste 65 de ani este de 3,8 milioane, dacă asociem şi persoanele cu boli cronice, probabil că depăşim circa 5 milioane de persoane. Dacă ne uităm la tipul activităţilor esenţiale, cred că nu depăşim 1 milion de persoane eligibile”, a decllarat, marţi, Valeriu Gheorghiţă.

Medicul a mai menționat că se aşteaptă ca jumătate dintre persoanele eligibile să îşi dorească să facă vaccinul, adică aproximativ 3 milioane de oameni.

Domeniul cu cele mai multe persoane angajate dintre cele stabilite prin strategia de vaccinare este cel al administraţiei centrale, de la parlamentari, miniştri, preşedinţie, guvern şi instituţii subordonate. Aproape 600.000 de persoane lucrează în acest domeniu, conform datelor de la Ministerul de Finanţe.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: „Blonda lui Putin” s-a supărat pe o ziaristă și a trimis securitatea la ea, după ce i-a pus o întrebare: Nu discut viața mea personală- antena3.ro

Citeste si: Un brașovean a adunat zeci de mașini scoase din uz pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii că facea de fapt- wowbiz.ro

Câte persoane din România se pot vaccina anti-COVID-19 în etapa a doua
Câte persoane din România se pot vaccina anti-COVID-19 în etapa a doua

Citeste si: Gabriela Firea: „Vreau să mă vaccinez, dar nu înaintea unei persoane vulnerabile”

Al doilea sector de activitate care va fi prioritar în a doua etapa de vaccinare ar fi învăţământul, unde lucrează peste 350.000 de oameni, iar ulterior vine industria alimentară, cu circa 160.000 de oameni

Alte domenii de activitate care sunt incluse în etapa a doua de vaccinare COVID-19 sunt persoanele din apărare, din transportul şi distribuţia de curent electric, gaze, apă, transporturi, comunicaţii şi curieri.

Antreprenorii şi şefii companiilor din România au avut ca termen 8 ianuarie pentru a trimite către autorităţile locale din judeţul de unde îşi desfăşoară activitatea numărul persoanelor angajate care îşi doresc să facă vaccinul în etapa a doua.

„În judeţul Hunedoara s-au organizat foarte bine. Săptămâna trecută, până vineri, a trebuit ca firmele din linia întâi să comunice la Prefectură numărul de persoane care doresc să se vaccineze. Ştim care sunt centrele, urmează să primim ora la care putem să ne programăm. 50% dintre angajaţi au răspuns că vor să se vaccineze ”, a afirmat pentru ZF Corina Oprişiu, director executiv al Avis 3000, un complex avicol integrat cu peste 500 de angajaţi.

Citeste si: Cum își alege Karmen Minune un partener? Contează sau nu banii, pentru aceasta: "Dacă îți alegi bărbatul în funcție de asta, ai pierdut din start!"- kfetele.ro

Citeste si: Mesajul pe care i l-a transmis Claudia Pătrășcanu fostului soţ: "Asta este cel mai important". Gabi Bădălău a împlinit 36 de ani- radioimpuls.ro

Citeste si: Femeie din Târgu Jiu, care abia se deplasează pe picioare cu un cadru, filmată în timp ce se urcă la volan și conduce- antena3.ro

În ceea ce priveşte învăţământul, lista cu numărul de persoane, de la profesori, la personal auxiliar, a fost transmisă către inspectorat.

Citeste si: Românii se vaccinează împotriva coronavirus. Ce se întâmplă cu cei care au reacții adverse


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si