Câte persoane s-au vaccinat anti-COVID în ultimele 24 de ore?
În ultimele 24 de ore au fost vaccinate împotriva COVID-19, puțin peste 20.000 de persoane, majoritatea persoanelor cu doza de rapel, a transmis, duminică, Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).
Author: Alina Raducu duminică 20 iunie 2021 , 18:46
Autoritățile au anunțat că peste 20.000 de români s-au vaccinat împotriva COVID-19 în ultimele 24 de ore
În ultimele 24 de ore s-au vaccinat 20.345 de persoane, doar 6.125 fiind la prima doză, conform CNCAV. Cele mai multe persoane au fost vaccinate cu serul Pfizer, respectiv 16.680,
în timp ce altor 766 de persoane le-a fost administrat vaccinul anti-COVID Moderna. Cu serul de la AstraZeneca au fost vaccinate un număr de 571 de persoane, iar cu serul de la Johnson&Johnson s-au vaccinat 2.328 de persoane.
Câte reacții adverse au fost raportate în ultimele 24 de ore?
Autoritățile au anunțat că în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 3 reacţii adverse, două dintre acestea fiind la vaccinul de la Pfizer, iar una la vaccinul Moderna.
"Menţionăm că 145 reacţii adverse sunt în curs de investigare", a mai transmis CNCAV.