In articol:
- Ce târguri de Crăciun sunt deschise în București în 2021?
- Târgul de Crăciun din Piața Universității
- Târgul de Crăciun de la Opera
- Târgul de Crăciun din Parcul Drumul Taberei
- Alte două târguri de Crăciun, în zona Sir și în parcarea de la Crângași
- Care sunt regulile de acces la targurile de Craciun din Bucuresti
Ce târguri de Crăciun sunt deschise în București în 2021?
Primăria Municipiului București a organizat anul acesta trei târguri de Crăciun. Însă pentru prima dată, în acest an, bucureștenii vor trebui să-și achiziționeze bilet de intrare, care costă 5 lei dacă îl cumperi online și 7 lei dacă îl cumperi de la intrarea în târg.
În plus, în târgurile de Crăciun de anul acesta, au acces doar persoanele vaccinate și care au asupra lor certificatul verde. Este pentru prima dată în istoria târgurilor de Crăciun din România când accesul se va face doar pe baza unui bilet, dar și cu certificatul verde care atestă ești vaccinat.
Târgul de Crăciun din Piața Universității
De la data de 26 noiembrie și până în 26 decembrie 2021, pe esplanada cu statui din Piața Universității, este deschis târgul din Piața Universității, și anume Bucharest Christmas Market.
Citeste si: Bilete Târgul de Crăciun Bucureşti 2021: Cât costă intrarea la Bucharest Christmas Market
Programul târgului de Crăciun este de luni până vineri de la 12.00 la 22:00 și sâmbătă și duminică de la 10.00 la 22.00. Aici puteți găsi diverse obiecte, cadouri sau produse alimentare de sezon.
Vizitatorii mai pot găsi în târg și produse artizanale, globuri pictate manual, clopoței, coronițe, decorațiuni și ornamente.Totodată,
Târgul de Crăciun de la Opera
Până pe 31 decembrie, bucureștenii au parte de un nou târg aflat tot în București, dedicat sărbătorilor de iarnă. „Classical Christmas Market” se va desfășura în curtea interioară, dar și pe esplanada Operei Naţionale.
Târgul de Crăciun de la Opera va fi deschis zilnic între orele 10.00 și 21.00, în care se regăsesc zeci de căsuțe cu produse tradiționale românești, dulciuri, plăcinte, gogoși și Kurtos Kolacs. De asemenea, cei care îl vizitează pot pleca acasă cu cadouri, decorațiuni de Crăciun, brățări, dar și haine tradiționale românești.
Citeste si: Târgul de Crăciun la care intri fără certificat verde
Mai mult, intrarea la târgul de Crăciun de la Operă este gratuită și se face doar cu prezentarea unui certificat de vaccinare anti-COVID.
La târgul de Crăciun de la Operă, copiii pot avea parte de plimbări cu Express Polarul, unde o călătorie cu trenulețul costă 6 lei, dar și cu trăsura trasă de cai, la preșul de 18 lei.
Târgul de Crăciun din Parcul Drumul Taberei
De asemenea, în sectorul 6 din Capitală se desfășoară prima ediție West Side Christmas Market. În incinta acestui târg, accesul este gratuit.
Prima ediție a târgului de Crăciun West Side Christmas Market se desfășoară în Parcul Drumul Taberei, în perioada 25 noiembrie – 26 decembrie.
În cadrul Târgului de Crăciun din Parcul Drumul Taberei cei mici se va putea întâlni cu Moș Crăciun și totodată vor avea acces la patinoar.
Citeste si: Târgul de Crăciun din Timișoara, asaltat de vizitatori
Accesul la târg se va face doar cu certificatul verde, dar intrarea este gratuită.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
„West Side Christmas Market” va fi deschis zilnic, până pe 26 decembrie, între orele 12:00 – 20:00.
Punctul de atracție va fi patinoarul amenajat în cuva lacului, ce măsoară 1.000 mp. O oră de dat pe patinoar te va costa 10 lei, iar seria de două ore, 20 de lei. Însă, în weekend, prețul va fi de 25 lei. La patinoar se pot închiria patine cu 15 lei.
Din tîrg nu vor lipsi vinul fiert, turta dulce, cozonacii și alte bucate tradiționale românești disponibile la cele 10 food truck-uri. În cadrul târgului au fost amenajate 30 de căsuțe cu cadouri și diferite produse artizanale.
Alte două târguri de Crăciun, în zona Sir și în parcarea de la Crângași
De asemenea, Primăria Sectorului 6 a mai deschis din noiembrie alte două târguri de Crăciun. Unul dintre acestea se află în zona Sir și altul în parcarea aflată vizavi de Piața Crângași, unde va fi amenajat și un restaurant cu bucate tradiționale. Accesul este gratuit, însă cu certificatul verde.
Care sunt regulile de acces la targurile de Craciun din Bucuresti
În 2021, Târgurile de Crăciun București se vor desfășura în condiții speciale, adaptate contextului epidemiologic actual pentru siguranța vizitatorilor și a expozanților.
Conform legislației în vigoare, accesul participanților la Târgul de Crăciun se va face în limita a 30% din capacitatea spațiului de desfășurare a evenimentului și este permis doar persoanelor vaccinate împotriva Covid-19, pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în baza prezentării Certificatului Digital European COVID-19, se arată în documentul atașat de Primăria Capitalei.
De asemena, prețul unui bilet la Târgul de Crăciun București este de 5 lei la achiziționarea online și 7 lei la casa de bilete. Însă, copiii până în 12 ani beneficiază de acces gratuit. Purtarea măștii de protecție este obligatorie, excepție copiii cu vârsta mai mica de 5 ani. Biletele vor fi valabile pentru o zi întreagă.