La ora actuală cifrele imigrării arată amploarea fenomenului. În Germania și Anglia s-au stabilit pâna la ora actuală aproape un milion de români. Din dorința de a beneficia de salarii mai bune și de a locui în țări cu un nivel de trai mai ridicat și mai evoluate, mulți dintre conaționalii noștri aleag aceasta cale pentru a se realiza în viață. Din păcate nu pentru toți deznodământul este unul fericit.

Există și numeroase cazuri în care acte de violență sau accidente nefericite curmă acestă aspirație la mai bine.

În astfel de situații nefericite, datorită naturii demersului și coplicațiilor care pot apărea, cea mai bună variantă pentru a urgenta întreaga acțiune este să apelați la servicii de repatriere decedati in Anglia si Germania. Prin experiența dobândită și prin întâlnirea cu situații numeroase, dintre cele mai diverse, o companie ce oferă acest gen de servicii internaționale este cea mai sigură soluție pentru a avea parte de un proces mult simplificat.

Numărul din ce în ce mai mare de români care au ajuns să aibă rezidență sau să se stabilească în aceste țări fac și ca situațiile concrete de viață, ce implică momente de bucurie, dar și evenimente tragice, precum decesul, să se înmulțească. În aceste condiții nu mai surprinde pe nimeni și că  firmele care efectuează servicii de repatriere a persoanelor decedate sunt din ce în ce mai numeroas. 

Și ar fi și păcat să nu recurgeți la acest gen de intermediere în condițiile în care companiile respective pot face acest proces, care dă multe bătăi de cap oricărei persoane deja încercată de soartă, să pară unul simplu și ușor de realizat.

Trebuie menționat că situația se poate complica în cazul în care decesul persoanei ce trebuie repatriate a survenit în urma un act de violență sau a unui accident rutiere sau de muncă.

În aceste cazuri va fi necesar să asteptați finalizarea anchetei și abia apoi se poate trece la procesul de aducere în țară.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

În ceea ce privește costurile, acestea pot fi în funcție de locul de preluare sau de modalitatea de transport aleasă și pot fi zero în cazul în care persoana dispune de o asigurare valabilă, care acoperă și acest risc sau serviciu.  Chiar dacă recuperarea banilor se poate face ulterior, este bine de știut că puteți apela la această metodă  de reducere a costurilor.

Există câteva firme care se ocupă de acest gen de servicii pe piața locală. Fiecare vine cu o serie de avantaje și beneficii care fac destul de grea alegerea între una dintre variante. Pentru a lua cea mai bună decizie va trebui să optați pentru aceea care dispune de servicii cât mai adaptate nevoilor voastre și dedicate țării pe teritoriul căreia s-a petrecut evenimentul.

Pentru a vedea acest lucru va trebui să țineți seama de mai multe criterii printre care menținăm:

  • oferirea de informații detaliate privind servicii prestate și modalitate în care se poate realiza cât mai eficient acest transport;
  • vechimea și experiența pe care firma o are în domeniu;
  • posibilitatea de a delega o persoană care să se ocupe de acest demers chiar și în țara în care s-a petrecut evenimentul;
  • dispunerea de autoutilitare autorizate pentru efectuarea acestui tip de transport și de șoferi experimentați;
  • asigurarea tururor celor necesare pentru efectuarea transportului, inclusiv a coșciugului special și a tuturor pregătirilor specifice;
  • amabilitate și empatie;
  • costuri avantajoase și competitive.

În plus serviciile oferite trebuie să garanteze respectarea tuturor legilor și reglemetărilor internaționale ale tuturor statelor pe care le va tranzita transportul. De asemenea, transportul va ține seama obligatoriu și de toate normele de igienă și de conservare necesare efectuării deplasării trupului neînsuflețit.

De ce să apelați la serviciile Repatriere-decedati.ro?

Întotdeauna echipa de la Serviciul Funerar Internațional vă va sprijini cu toate informațiile și demersurile necesare pentru a organiza cât mai rapid acest serviciu de repatriere. Prin experiența acumulată, întreg procesul va decurge ușor, iar voi veți scapă de grija unei acțiuni care vă poate produce mult stres.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Serviciile puse la dispoziție sunt complete și acoperă toate nevoie, respectiv:

  • oferirea tuturor informațiilor necesare repatrierii
  • întocmirea documentației necesare pentru efectuarea demersului
  • repatriere decedați pe cale rutieră
  • repatriere decedați pe calea aerului
  • sicrie de repatriere din lemn și zinc, speciale
  • toaletare și îmbălsămare
  • traduceri, legalizări, apostile
  • servicii de înmormântare în localitatea de destinație
  • incinerări și transport urne
  • deshumări și transport rămășite pământești
  • repatriere la cost zero, dacă decesul survine în urma unui accident rutier
  • asistență juridică pentru recuperări daune în urma unui deces produs în urma unui accident rutier.

Compania  își dorește, de fiecare dată, să furnizeze servicii de repatriere decedați la cele mai înalte standarde internaționale și la cele mai competitive prețuri și să vină în sprijinul tuturor familiilor aflate în această situație delicată cu informații și servicii adaptate.

Pentru mai multe datalii și pentru a afla ce este de făcut în astfel de situații intrații pe site-ul Repatriere-decedati.ro sau sunați la numerele de telefon afișate!


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si