Sunt situatii in care depozitele bancare aduc un castig infim sau chiar o pierdere dupa ce scoatem din ecuatie comisioanele, impozitul si inflatia. Incepem cu un calcul simplu. Avem suma de 1.000 de euro si o depunem intr-un depozit bancar la 12 luni.
Dobanda variaza intre 0,01 la suta si 1 la suta. Asta inseamna ca obtinem intre 10 eurocenti si un euro.
Ne mutam in Italia. Pastram suma si perioada de un an. Dobanda poate ajunge pana la 1,18 la suta. Castigul nu e fabulos, dar suma maxima ajunge la 11,8 euro peste suma depusa intitial.
In Franta, din dobanzi castigam intre 3,5 si 14 euro. Dobanda maxima la un depozit pe 12 luni este 1,40 la suta.
In Spania, insa, castigul e mult mai redus. Cel mai mult putem castiga 5 euro pe langa cei 1.000
Revenim in Romania cu simularile si incercam sa vedem care e situatia in cazul depozitelor in lei.
Schimbam mia de euro si ajungem la aproximativ 4.751 de lei. Dobanzile sunt mai mari, asa ca putem ajunge pana la 3,25 la suta. Asta inseamna intre 38 si 154 de lei. Grava este diferenta mare intre dobanzile la depozite si cele pentru creditele date de banci. Cei de la BNR au solutii doar pentru o parte din problema.
Pentru a intelege ce se intampla cu banii nostri intr-un an trebuie sa ne gandim si la scumpiri. Rata medie a inflatiei in perioada ianuarie-decembrie 2018 fata de aceeasi perioada din 2017 a fost de 4,6 la suta. Ce inseamna asta mai exact?