Caz fără precedent în Germania. A murit după ce s-a reinfectat cu coronavirus
Un bărbat din sudul Germaniei care s-a reinfectat cu coronavirus a murit în cursul zilei de miercuri, au anunţat oficialii locali.
Bărbatul de 73 de ani, care locuia în landul Baden-Wurtemberg, a fost prima dată infectat cu virusul în aprilie, au precizat autorităţile sanitare germane.
Cetățeanul german s-a reinfectat cu COVID-19 în decembrie şi a fost testat pozitiv la începutul lunii ianuarie. Decesul a survenit în a doua jumătate a lunii ianuarie.
Citeste si: VIDEO-Programări cu probleme la vaccinare în etapa a doua de imunizare
Şansele ca o persoană să se reinfecteze sunt mici, au explicat medicii germani, deşi au existat câteva cazuri izolate când pacienţii nu au dezvoltat suficienţi anticorpi după prima infectare.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Bărbatul a murit de pneumonia provocată de COVID-19 şi după cedarea mai multor organe ca urmare a unei infecții generalizate. Stefan Brockmann, un oficial german în domeniul sănătăţii, a declarat că este primul astfel de caz din regiune.
Citeste si: Toni Grecu, internat cu coronavirus la Terapie Intensivă. "Este în stare gravă"- surse medicale
„Nu există niciun indiciu că ar fi avut una dintre noile variante de coronavirus”, a spus Brockmann, potrivit Agerpres.
Bărbatul avea unele probleme de sănătate şi probabil nu a dezvoltat o imunitate puternică când a fost infectat prima dată, a precizat oficialul german.Cazul bărbatului din Germania ar putea fi al treilea din lume în care o persoană moare în urma reinfectării, a relatat presa locală, după ce o olandeză a decedat din aceleaşi cauze în octombrie.
De asemenea, în Israel, un rezident al unui cămin de bătrâni a murit în urma reinfectării cu COVID-19.