Un bărbat din Maramureș și-a ținut fiica de 25 de ani legată cu lanțuri, iar tânăra a ajuns în stare gravă la spital. Tânăra a fost găsită într-o stare deplorabilă, cu un picior în stare de putrefacție. Aceasta a fost forțată să trăiască în condiții inumane în propria casă. Vecinii și primarul au avut un șoc atunci când au văzut că bărbatul circulă liber pe străzi.
Din informațiile acestora, bărbatul suferă de afecțiuni psihice.
Autoritățile au fost informate de vecini, care au spus că din curtea bărbatului se simte un miros puternic.
Citește și: O mamă din secta penticostală, acuzată că și-a ucis fiul prin înfometare în perioada de lockdown
"Până s-a ajuns în situația în care fata să fie recuperată, taica-su a fost dus la Sighet, dar din nefericire, azi după masă l-am văzut plimbându-se pe drum.
Era chiar o intervenție făcută prea târziu. Adică fata avea risc de a murit la 25 de ani. Taica-su e un om cu handicap. Îl știe toată lumea. Și mama ei a avut un handicap, mama ei a murit", a declarat Ioan Matieș, primarul comunei Mireșu Mare.
Bărbatul a devenit agresiv și a refuzat să coopereze cu autoritățile.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Citește și: FOTO- Percheziții de amploare în județul Constanța, la persoane suspectate de furt și furt calificat. Indivizii au vârste cuprinse între 15 și 29 de ani
O mamă din secta penticostală, acuzată că și-a ucis fiul prin înfometare în perioada de lockdown
O mamă din cultul penticostal este acuzată că și-a ucis fiul de trei ani prin post religios în timpul lockdown-ului din pandemia de Covid-19. Femeia s-ar fi speriat că vine sfârșitul lumii.
Olabisi Abubakar, de 42 de ani, din Cardiff, Țara Galilor, este judecată pentru ucidere din culpă și două acuzații de cruzime împotriva copiilor legate de moartea fiului ei Taiwo Abubakar.
Citește și: Copil de 3 ani, mort după ce i s-a făcut la grădiniță
Potrivit The Independent, femeia s-a apărat în procesul de Cardiff Crown Court spunând că teama din lockdown-ul din 2020 a dus la moartea fiului ei de 3 ani.
Refugiată din Nigeria, femeia din cultul penticostal a trecut printr-o criză psihotică în perioada pandemiei, accentuată de nesiguranța privind azilul.
Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro
Poliția a forțat ușa de la apartamentul ei în 29 iunie 2020, după ce o prietenă și-a exprimat îngrijorarea pentru bunăstarea ei.
Abubakar, care era slabă, subnutrită și deshidratată, a fost găsită întinsă pe o canapea extensibilă lângă cadavrul fiului ei, Taiwo.
Procurorii au spus că micuțul Taiwo cântărea 9,8 kilograme, iar medicul patolog a constatat că moartea sa a fost cauzată de malnutriție și deshidratare.
Citeste si: 10 alimente care scad acidul uric