Caz șocant: Ce li s-a întâmplat unor soldaţi britanici, după ce au plecat din propria inițiativă în Ucraina pentru a lupta împotriva Rusiei
Patru soldaţi britanici au plecat din proprie iniţiativă în Ucraina pentru a lupta împotriva trupelor ruseşti, ce li s-a întâmplat acolo este de-a dreptul șocant, relatează presa din Marea Britanie.
La momentul actual, cei patru soldaţi britanici sunt declaraţi în jargonul militar „awol”, adică au absenţe nejustificate. Cei patru bărbați, printre care şi Coldstream Guardsman, în vârstă de 19 ani, care este gardianul Reginei Elisabeta, staţionat la Windsor sunt bănuiţi că şi-au cumpărat bilet de avion doar dus către Polonia, de unde au plecat în Ucraina pentru a lupta împotriva forțelor invadatoare ale lui Vladimir Putin.
Conform publicației The Sun, tânărul în vârstă de 19 ani, le-ar fi scris părinților săi în weekend, chiar înainte să îşi cumpere biletul de avion către Polonia, cu intenția de a trece apoi granița în Ucraina. Din weekend și până acum, tânărul soldat a postat o fotografie cu cizmele sale pe rețeaua de socializare Snapchat.
Această veste a creat panică în cadrul Ministerului Apărării, care acum face tot posibilul pentru a le da de urmă, fiindu-le teamă că Moscova ar putea considera că trupele occidentale iau parte la conflict, iar războiul să escaladeze. Rusia
ar putea folosi acest incident ca pe o șansă de a începe al Treilea Război Mondial.
În tot acest timp, mai bine de 150 de veterani ai armatei britanice care au luptat în Afganistan s-au înscris deja pentru a sprijini trupele Ucrainei. Iar Ministrul de Externe, Lizz Truss a precizat că îi va „sprijini absolut” pe cei care doresc să se înscrie pentru a lupta ca parte a forțelor armate ucrainene.
Downing Street i-a sfătuit pe britanici să nu plece voluntari în Ucraina
Pe de altă parte, Guvernul s-a distanțat rapid de sprijinul ministrului. Downing Street i-a sfătuit pe britanici să nu călătorească în Ucraina în această perioadă. În plus, în ultimele zile, a fost repetată indicaţia către cetăţenii Marii Britanii de a nu pleca voluntari pe front, cu atât mai mult din rândul militarilor.
În momentul în care Vladimir Putin și-a lansat atacul violent pentru „demilitarizarea” și „de-nazizarea” Ucrainei, acesta a avertizat puterile străine tentate să intervină că „se vor confrunta cu consecințe mai mari decât toate cele cu care s-au confruntat în istorie”.
La scurt timp după, despotul rus a pus în „alertă” forțele de descurajare nucleară ale Kremlinului, într-o escaladare dramatică a tensiunilor internaționale care a stârnit teamă în Occident. Și într-o amenințare înfricoșătoare în weekend, Moscova a promis că va pedepsi Londra pentru sprijinul acordat Kievului, avertizând în mod amenințător: „Rusia nu va uita dorința Marii Britanii de a coopera cu forțele ultra-naționaliste din Ucraina și furnizarea de arme britanice regimului de la Kiev".
Între timp, sancţiunile anti-ruse introduse de Londra asupra avioanelor, în special ale jet-urilor private folosite de oligarhi, dau rezultate. Ministrul Transporturilor, Grant Shapps, a declarat că un avion privat a fost confiscat pe aeroportul Farnborough din Hampshire.
Peste 20.000 de oameni din 52 de țări s-au oferit să lupte pentru Ucraina, unde vor servi într-o legiune internațională nou creată, a precizat ministrul de externe ucrainean Dmytro Kuleba în weekend.