Femeia, de loc din Băile Herculane, a venit cu acuzații grave la adresa elevului de 15 ani. Aceasta a afirmat că fiica ei, în vârstă de 11 ani, ar fi fost batjocorită, umilită și șantajată de colegul ei, cu patru ani mai mare.
Copilă de 11 ani, șantajată și batjocorită de un coleg cu patru ani mai mare
În același timp, victima ar fi fost agresată fizic și amenințată atât de elevul de 15 ani, cât și de o altă colegă de clasă, mai spune femeia.
Citește și: Polițiștii au oprit cu focuri de armă, la Sucevița, un tânăr de 20 de ani care furase o mașină. Era băut și nu avea permis de conducere
Întregile scene de coșmar ar fi ieșit la iveală după ce diriginta fetei i-ar fi arătat femeii un clip video în care apare fiica sa. Ulterior, femeia a acuzat că fiica ei de 11 ani ar fi fost batjocorită de 14 ori de băiatul de 15 ani, bătută și chiar ar fi fost amenințată cu un cuțit.
Aceste fapte s-ar fi petrecut între lunile martie și mai.
În urma tratamentului la care a fost supusă copila, mama acesteia s-a hotărât să apeleze la organele legii pentru soluționarea cazului.
Plângere penală în cazul elevei de 11 ani. Ce au transmis autoritățile
Astfel, în luna mai, a fost depusă o plângere penală la nivelul Inspectoratului de Poliție al Județului Caraș-Severin.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
„În cursul lunii mai 2023, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș- Severin a fost primită și înregistrată o plângere penală depusă de o femeie din Orșova, despre faptul că fiica acesteia, minoră, ar fi întreținut raporturi sexuale orale, împotriva voinței sale, cu un alt minor care ar fi realizat imagini pornografice ce ar fi fost ulterior distribuite pe rețele de socializare.
Citește și: VIDEO- Femeie agresată în casă, de față cu partenerul. "Faptul că victima și agresorul fuseseră parteneri nu ușurează chinul"
Plângerea a fost transmisă, spre soluționare, structurilor competente conform prevederilor Codului de procedură penală”, au transmis autoritățile.
Femeia a mai reclamat că acest caz a fost tratat cu superficialitate, deoarece în cazul fiicei sale ar fi fost făcute trei anchete sociale, iar în cazul suspectului una singură, pentru că mama sa ar deține o anumită funcție în Băile Herculane.
De asemenea, cazul a fost preluat și de DIICOT Caraș-Severin, și s-a cerut și un ordin de protecție.
În acest sens, minora face de câteva luni ședințe de psihoterapie.