Caz șocant în Brașov. Gemeni de doar 2 luni, morți la câteva zile după ce au fost externați
Doi bebeluşi gemeni au murit la câteva zile după ce au fost externaţi de la Spitalul de Pediatrie Braşov.
Gemenii, în vârstă de două luni şi jumătate, au decedat joi, la o distanţă de câteva ore. O anchetă a fost deschisă în acest caz.
Potrivit unor surse din anchetă, gemenii sunt ai unei familii din Apaţa, judeţul Braşov. Au fost internaţi iniţial la Spitalul de Pediatrie din Braşov. Fetiţa ar fi fost externată vineri, iar băieţelul luni, mai spun aceleaşi surse, conform observator.tv.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Starea lor s-a agravat, iar băieţelul a murit acasă, joi dimineaţa. Surioara sa a fost transportată din nou la spital, unde a murit însă după câteva ore.
Conform procedurii, un dosar penal a fost deschis la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rupea, pentru a desluşi cauzele morţii celor doi bebeluşi în vârstă de două luni şi jumătate.
Anchetatorii aşteaptă rezultatele autopsiei. Surse medicale spun însă că ar putea fi vorba despre insuficienţă cardiacă şi pneumonie în cazul bebeluşilor.