Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa a informat, marţi, prin intermediul unui comunicat de presă, că procurorii au început urmărirea penală faţă de un bărbat sub acuzația de comitere a infracţiunii de violenţă în familie sub forma tentativei la omor.
Citeste si: Un bărbat din Tulcea a fost prins de polițiști în timp ce intenționa să vândă droguri. Suspectul fusese eliberat condiționat în luna martie
Oamenii legii au stabilit că, în noaptea de 29/30 mai, bărbatul a avut un conflict cu fratele său, în locuinţa din localitatea Independenţa, județul Constanța, şi l-a agresat pe acesta, lovindu-l de mai multe ori cu o bâtă, dar şi cu alte obiecte, pe întreaga suprafaţă a corpului, provocându-i numeroase leziuni, hematoame epicraniene, fractură de piramidă nazală şi fracturi costale.
Bărbatul i-a mințit inițial pe polițiștii constănțeni
“Agresiunea comisă asupra persoanei vătămate, coroborată cu starea de intoxicaţie etilică acută în care se afla aceasta (alcoolemie de 2,62 g ‰ la momentul prezentării la unitatea de primiri urgenţe a spitalului) şi cu inacţiunea prezumtivului agresor, care a lăsat victima în stare de inconştienţă pe podeaua locuinţei, cu uşa deschisă, mai multe ore, fără a solicita prezenţa unui echipaj medical şi fără a anunţa rapid autorităţile, au contribuit la instalarea hipotermiei severe (26 de grade C temperatură corporală), cauză care a pus în primejdie viaţa persoanei vătămate”, se precizează în comunicatul transmis de Parchetul de pe lângă
Tribunalul Constanţa.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro
Citeste si: INTERVIU. Traian Băsescu: ”Sunt cei mai slabi candidați din toate alegerile prezidențiale prin care a trecut România”- wowbiz.ro
Citeste si: Posibilă sinucidere în Ilfov: Un cetățean nepalez a fost găsit mort, cu o sfoară în jurul gâtului
Aceeași sursă precizează că în prima fază individul a încercat să inducă în eroare anchetatorii, acesta apelând la numărul unic de urgență 112 şi anunţând că a găsit în uşa locuinţei sale un necunoscut în stare de inconsţienţă. Ulterior, el a recunoscut comiterea faptei.
Bărbatul va fi prezentat Tribunalului Constanţa cu propunere de arestare preventivă.
Citeste si: Un sibian a fost prins la volan cu o alcoolemie de peste 5 la mie