Copiii ar fi efectuat exercițiile cu greu. Câteva ore mai târziu, unul dintre copii, un băiat care ar fi avut probleme de sănătate, a plecat acasă, iar a doua zi a fost internat la spital în secția Terapie Intensivă.

Reacția școlii nu este una tocmai bună și ridică niște semne de întrebare

Directorul adjunct al instituției, Violeta Panfilov, a confirmat că acest caz a avut loc, dar despre cele întâmplate administrația instituției nu a aflat de la bunica băiatului, ci de pe rețelele de socializare.

„Noi ne-am autosesizat de pe rețelele sociale. E regretabil faptul că bunica băiețelului nu ne-a anunțat despre acest fapt. Elevul nu a prezentat niciodată vreun certificat despre starea sa de sănătate, astfel el nici nu era eliberat de la orele de educație fizică. El a făcut acel efort fizic care l-a făcut toată clasa, nimic ieșit din comun, e prima etapă a lecției, dar în altă formă. După asta elevul s-a așezat pe scaun și a stat acolo toată ora. Asta e ceea ce noi cunoaștem. După ce vineri l-au internat, a fost anunțată diriginta, dar noi ne-am sesizat ieri de pe rețelele sociale. Noi examinăm acest caz”.

Întrebată dacă profesoara regretă cele întâmplate și dacă va fi pedepsită, Panfilov nu a putut da un răspuns ferm, spunând că acest caz urmează a fi cercetat, iar ulterior administrația ar putea veni cu mai multe detalii.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Citeste si: Cinci persoane care acordau bani cu camătă au fost reținute de către procurorii DIICOT. La percheziţii au fost găsite zeci de mii de lei, euro şi arme

Citeste si: Sancțiunile americane sunt un "atac împotriva suveranității Turciei", denunță președintele Erdogan

Mama băiatului a scris un mesaj emoționant pe rețelele de socializare

Mama adolescentului este plecată în străinătate și a scris un mesaj emoționant pe rețelele de socializare, după ce a aflat de incident: „Sunt mămica băiatului care acum este în spital după o lecție de educație fizică. Foarte mult regret că la moment nu sunt în țară. Vreau să vă povestesc așa caz, copilul meu deja este a doua oară în spital din cauza neatenției administrației școlii.

Prima dată era în clasa a II-a sau a III-a, deja nu-mi aduc aminte, au trecut ani de zile, pe copilul meu l-am petrecut dimineața la școală, Liceul Ginta Latină, perfect sănătos, copilu meu a nimerit pe masa de operație, la primul caz am închis ochii acuma copilu meu a doua oară e în secția de reanimare, deja aici nu las să treacă așa fără nicio pedeapsă.

Doamna directoare, mă refer la dumneavoastră, foarte bine știți cazul precedent, vreau să vă spun că atunci am lăsat așa, acum merg până la urmă. Sănătatea copilului meu nu se măsoară în bani”, a scris mama băiatului.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Sursa: Știri.md


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si