Potrivit purtătorului de cuvânt al Tribunalului Olt, judecătorul Gabriel Arabelea, soluţia pronunţată miercuri poate fi contestată în termen de trei zile de la comunicare.

Judecătorul a explicat, pentru Agerpres, că după rămânerea definitivă a soluţiei se va stabili termen în cauză pentru a începe judecata pe fond.

Solicitarea făcută de familiile Alexandrei Măceşanu şi Luizei Melencu 

Familiile Alexandrei Măceşanu şi Luizei Melencu au solicitat judecătorului de cameră preliminar, pe 20 mai, retrimiterea rechizitoriului la procurori,în vederea completării urmăririi penale, termenul pentru deliberare şi pronunţare fiind 3 iunie.

Solicitările şi excepţiile ridicate de părţile din dosar au fost respinse, miercuri, de către judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Olt.

Citeste si: Bombă în cazul Caracal. Camera 6 din casa lui Gheorghe Dincă a dispărut

Cazul Caracal: Magistraţii au respins cererile şi excepţiile ridicate de familiile Alexandrei şi Luizei
Cazul Caracal: Magistraţii au respins cererile şi excepţiile ridicate de familiile Alexandrei şi Luizei

Pe 15 ianuarie a fost înregistrat la Tribunalul Olt rechizitoriul trimis de DIICOT prin care s-a dispus trimiterea în judecată a celor doi inculpaţi din "cazul Caracal", Gheorghe Dincă (pentru infracţiunile de trafic de persoane, trafic de minori, viol- două fapte, omor calificat- două fapte, profanare de cadavre- două fapte) şi Ştefan Risipiţeanu (pentru infracţiunea de viol), scrie agerpres.ro

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Au plătit 4.400 de euro pe o vacanță de lux, în Egipt, dar realitatea arăta complet diferit față de poze: Am avut un șoc- antena3.ro

Citeste si: Cel mai scump oraș din lume este în Europa. Chiria este cu 340% mai scumpă decât în București- stirileprotv.ro

Dincă este acuzat că le-a ucis pe cele două fete- Luiza Melencu şi Alexandra Măceşanu- în locuinţa sa din Caracal.

Cauza va fi judecată pe fond la Tribunalul Olt, cererea de strămutare formulată de părinţii Alexandrei Măceşanu fiind respinsă definitiv de Curtea de Apel Craiova.

Citeste si: Profilerul din cazul Caracal, acuzat de minciună! Cum se contrazic anchetatorii în rechizitoriul care ar trebui să-l înfunde definitiv pe Gheorghe Dincă

Dincă şi Risipiţeanu se află în Penitenciarul Craiova, măsura arestării preventive faţă de cei doi inculpaţi fiind prelungită marţi, 2 iunie.

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si