UPDATE 15:05

Au fost audiate două dintre prietenele Luizei Melencu. La ieșirea din sediul IPJ Dolj, una dintre fete, a declarat pentru Libertatea că anchetatorii i-au arătat un cercel și un lănțișor, obiecte care i-ar fi aparținut Luizei. „Era un cercel mic și negru, Luiza nu avea așa ceva. Dar lănțișorul seamănă cu al ei. Avea unul la fel, cu trei inimioare prinse de el. Pe ăsta care mi l-au arătat nu erau inimioare”, spune Alina, prietena Luizei.

Fostul iubit al Luizei: ”Sunt pentru prima dată audiat.”

Monica Melencu, mama Luizei, dar și bunicul său sunt la sediul IPJ de la ora 10:00. Prezent de la ora 13:00 este și Alex, fostul iubit al Luizei, care dă pentru prima dată explicații în dosarul dispariției fetei: „Sunt pentru prima dată audiat. (…) Chiar nu știu de ce nu m-au audiat până acum. Adică, am venit special din afară să mă audieze, să văd și eu despre ce e vorba aici. Acum 2-3 zile am primit o citație să vin aici.(…) O să le spun tot ce ştiu”, a declarat Alex, fostul iubit al Luizei Melencu, potrivit Mediafax.

Tânărul spune că ultima dată a vorbit cu Luiza în seara de 13 aprilie. În dimineața următoare a încercat să o sune, însă fata nu a mai răspuns. „A doua zi am încercat să sun, m-au sunat părinții, mi-au zis că nu răspunde, m-am îngrijorat(…).

La 2 dimineața o sunau numere private, dar na…asta se întâmpla zilnic, seară de seară. Cu vreo 3 luni înainte să se întâmple chestia asta.(…) Suna, răspundeam și nu vorbea nimeni”, a mai spus Alex.

Citeste si: VIDEO| Explozie puternică la un hotel din Galați. Ce se știe despre victime

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Citeste si: Doi soți farmaciști au furat datele personale ale unui client și au creat un cont pe un site de jocuri de noroc

Citeste si: Tânără de 23 de ani din Vaslui, răpită de pe stradă de fostul iubit. Complici au fost chiar tatăl și fratele victimei

Familia dar și mai multe persoane din anturajul Luizei au fost chemate luni să dea explicații în fața anchetatorilor. Recent, procurorii DIICOT au anunțat că Gheorghe Dincă, principalul suspect în cazul Caracal, a avut un complice în momentul în care Luiza Melencu era ținută sechestrată în casa sa. Ștefan Risipiceanu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile și este acuzat că a violat-o pe Luiza.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si