In articol:
- Cum ar putea fi eliberat studentul marocan
- Avocata supectului: "Dacă va fi rechizitoriul întocmit, ar avea o șansă la eliberare”
- Nu au apărut probe noi la dosar
La aproape un an de la dubla crimă de la Moara de Vânt ce a șocat o țară întreagă, în urma căreia principalul suspect, studentul marocan Ahmed Sami El Bourkadi, a fost arestat preventiv, un nou termen va avea loc în luna noiembrie.
Citeste si: VIDEO| Dublă crimă, urmată de sinucidere, la Bacău. Fetiță de 10 ani, ucisă împreună cu mama ei
Avocata principalului suspect a declarat reporterilor BZI că în luna noiembrie există șanse ca marocanul aflat în arest preventiv de la finalul anului trecut să fie eliberat.
Cum ar putea fi eliberat studentul marocan
Nu s-au mai administrat probe noi la dosar, cazul fiind încă în faza de cameră preliminară.
Pentru ca Ahmed Sami El Bourkadi să fie eliberat, temeiurile avute în vedere inițial de magistrați trebuie să fie schimbate.
Deși cazul nu a avansat prea mult, aflându-se în continuare în faza de cameră preliminară, avocata marocanului luptă ca acesta să fie eliberat.
Citeste si: Noi informații în cazul dublei crime de Iași. Marocanul dorea să își cumpere o armă de foc
„Încă suntem în faza de cameră preliminară, o să urmeze contestația la Curtea de Apel, pentru că la Tribunal s-a dispus faptul că rechizitoriul este legal întocmit și noi am contestat acest aspect.
Avocata supectului: "Dacă va fi rechizitoriul întocmit, ar avea o șansă la eliberare”
"Momentan, este în arest preventiv, urmează să fie verificată măsura pe data de 24. Până când nu vom începe cercetarea judecătorească sau până când nu va dispune Curtea o eventuală restituire a dosarului, mai mult ca sigur această măsură va fi menținută. Trebuie să se schimbe temeiurile avute în vedere inițial și, dacă va fi rechizitoriul întocmit, ar avea o șansă la eliberare”, a mai spus av. Raluca Andrei, cea care îl reprezintă pe studentul de origine marocană, Ahmed Sami El Bourkadi.
Nu au apărut probe noi la dosar
Având în vedere că acest caz se află încă în faza menționată anterior, nu au apărut probe noi la dosar. În luna martie, una dintre probele relevante care au contribuit la arestarea marocanului a fost reprezentată de un rucsac incendiat în păduricea din apropierea vilei din Moara de Vânt.
„Nu s-au administrat alte probe, întrucât suntem în această fază ce are cumva un caracter administrativ, în care se discută scriptic și se fac cereri, se pun concluzii cu privire la probatoriul care a fost administrat până în prezent în cursul urmăririi. După ce depășim această etapă, pot apărea elemente de noutate. Momentan, lucrurile au stagnat, să spunem așa”, a adăugat av. Raluca Andrei.