Doi minori victime ale traficului de persoane, care au fost eliberaţi în urma percheziţiilor făcute de poliţişti şi procurori la Berevoeşti, în judeţul Argeş, au fost duşi într-un centru de primiri în regim de urgenţă aflat în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Argeş.
Directorul DGASPC Argeş, Adrian Macovei, a declarat, joi, pentru News.ro că cei doi copii sunt fraţi, unul dintre ei are vârste de 13 ani şi nouă luni, iar celălalt are aproximativ zece ani şi jumătate şi în prezent se află într-un centru de evaluare şi primiri de urgenţe, starea lor fiind
Şeful DGASPC Argeş a spus că traumele fizice sunt vizibile pe corpurile celor doi copii, ei având vânătăi şi înţepături, iar unul dintre ei având o plagă care ar putea fi fractură de piramidă nazală.
"Ce vă pot spune, că i-am văzut, este că sunt abuzaţi şi fizic, şi psihic. Au nişte vânătăi pe faţă, tăieturi pe picioare, unul dintre ei are o lovitură la nas, nu ştiu dacă e fractură de piramidă nazală, urmează să vedem.
După ce au fost eliberaţi şi daţi în grija specialiştilor de la DGASPC; băieţii au fost duşi într-un centru social unde li s-a dat de mâncare şi au primit haine, după care au adormit.
"Au o stare de oboseală generală de lungă durată ”, a spus Macovei.
Directorul DGASPC Argeş a spus că instituţia pe care o conduce a început procesul de întocmire a raportului de evaluare în privinţa celor doi copii victime ale sclaviei şi că încearcă să identifice familia acestora.
Potrivit şefului DGAPSC Argeş, procedura prevede că, după ce copiii sunt admişi într-un centru de primiri în baza unei dispoziţii de plasament de urgenţă, în termen de cinci zile DGASPC sesizează instanţa de judecată pentru luarea unei măsuri în privinţa lor.
"Dacă în acest interval de cinci zile apare cineva din familie sau din familia lărgită care le poate asigura condiţii de creştere şi educare îi putem reda familiei sau familiei lărgite. Dacă nu, sesizăm Tribunalul Argeş şi instanţa de judecată urmează a lua o măsură ”, a mai spus şeful DGASPC Argeş.
Acesta a precizat că specialiştii din cadrul Direcţiei se ocupă şi de nouă adulţi, scăpaţi din sclavie în urma descinderilor care au avut loc miercuri la Berevoeşti.
Potrivit lui Adrian Macovei, cei nouă nu au fost cazaţi într-un centru al DGASPC, dar specialiştii din cadrul Direcţiei le-au asigurat hrană şi îmbrăcăminte, iar de joi de ei se ocupă un psiholog şi un asistent social.
"Începând de astăzi, am desemnat o echipă formată din asistent social şi psiholog, salariaţi ai DGASPC Argeş, care să facă şi pentru ei o evaluare psiho-socială”, a spus şeful DGASPC Argeş.
Potrivit acestuia, starea celor nouă adulţi este una "confuză”, iar unii dintre ei nu ştiu nici ce vârstă au. Macovei a povestit că unul dintre adulţi a declarat că are 14 ani, deşi, este "evident” că nu are această vârstă. Un altul a spus că are 57 de ani şi este din Teleorman.
"Este greu de comunicat cu ei, se dialoga dificil cu ei, de aceea am apelat la specialişti, psiholog şi asistent social”, a adăugat şeful DGASPC Argeş,
Acesta a precizat că la prima vedere adulţii nu păreau bătuţi, nu aveau semne vizibile, dar nu este exclusă trauma psihică.
Procurorii DIICOT Piteşti au reţinut, în noaptea de miercuri spre joi, dup[ mai multe ore de audieri, 38 de suspecţi urmăriţi penal pentru infracţiuni de trafic de persoane şi trarfic de minori în dosarul în care miercuri au fost făcute 40 de percheziţii în comuna argeşeană Berevoeşti.
În cursul zilei de joi, suspecţii vor fi prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Procurorii DIICOT Piteşti, împreună cu poliţişti de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Piteşti şi Craiova, au făcut, miercuri, 40 de percheziţii în comuna Berevoeşti, satul Gămăceşti, din judeţul Argeş, pentru destructurarea mai multor grupuri infracţionale organizate specializate în infracţiunde trafic de persoane şi trafic de minori.
Persoanele vizate în acest caz sunt suspectate că, începând cu anul 2008 şi până în prezent, au constituit mai multe grupuri infracţionale organizate structurate pe baza relaţiilor de familie, care au recrutat aproximativ 40 de persoane minore şi majore prin constrangere, inducere în eroare, răpire sau profitând de starea de vulnerabilitate în care se aflau acestea le-au exploatat supunându-le la executarea de munci şi îndeplinirea de servicii în mod forţat.
Printre victime se numără copii, dar şi persoane cu dizabilităţi fizice sau psihice ori cu situaţii materiale precare care au fost forţate să muncească sau să practice cerşetoria, ”prin procedee care au adus victimele în stare de aservire şi de lipsire de libertate”, arăta DIICOT.
Victimele erau ţinute într-o continuă stare de teroare. Exploatatorii le băteau, le ameninţau, le ţineau fără hrană şi le supuneau unor tratamente umilitoare.
Cinci persoane, între care doi copii, exploatate de către membrii grupărilor din Berevoeşti, judeţul Argeş, au fost găsite de poliţişti legate cu lanţuri. De asemenea, în urma percheziţiilor, anchetatorii au ridicat aproape 230.000 de lei, jumătate de kilogram de aur, maşini şi drujbe.