In articol:
Magistraţii de la Judecătoria Slatina au respins cererea procurorului general. Judecătoria Slatina a decis astăzi că Sorina, fetița de 8 ani din Baia de Aramă, poate pleca din țară, împreună cu părinții adoptivi, o familie de români stabiliți în SUA, lucru care, evident, i-a nemulțumit profund pe cei din familia Șărămăt, foștii asistenți maternali ai micuței.
”Ne așteptam la o asemenea decizie, suntem obișnuiți cu ceea ce se întâmplă în Justiție. Dar nu abandonăm, vom lupta până la ultima picătură de sânge pentru Sorina. Oricum, deja avem câteva acțiuni în justiție, încercăm să întoarcem rezultatul chiar dacă acțiunea noastră este, deja, una disperată. Dar nu o vom abandona, vom face totul pentru a fi, din nou, alături de noi, acolo unde îi este locul, acolo unde este ea fericită”, ne-a spus, cu lacrimi în ochi, Vasile Șărămăt.
De altfel, în interviul pe care l-au dat pentru stirilekanald.ro, familia Șărămăt a fost categorică: un singur lucru i-ar putea face să renunțe la lupta pentru Sorina, o luptă pe care susțin ei, o duc cu arme inegale, împotriva statului, împotriva familiei adoptatoare, împotriva tuturor.
Cazul Sorina, scandal mediatic fără precedent
Ceea ce se știe până acum este că Sorina a fost dată în plasament la asistenta maternală din Baia de Aramă și în 2012 se deschide procedura de adopție. Însă, potrivit informațiilor date pe canale oficiale, deși sunt consultate 120 de familii, fetița nu-și găsește părinți. Așa că rămâne la asistenta maternală vreme de aproape 7 ani. În toată această perioadă, din partea familiei care au luat-o în asistență maternală pe Sorina apar două declarații pe proprie răspundere că nu se dorește acest lucru. Prima în 2013 și următoarea în 2017, după ce este înștiințată că s-a deschis procedura de adopție internațională din cauză că nu se găsise o familie adoptatoare în România. Potrivit legii, după deschiderea procedurii de adopție trebuie să treacă un an în care se caută o familie din România pentru a se ajunge la adopția internațională. Așadar, Sorina era introdusă deja în categoria copiilor ”greu adoptabili”, nu-și găsise o familie în România vreme de 7 ani, singura posibilitate rămasă fiind adopția internațională, la care sunt însă eligibile, după niște proceduri complicate și de durată, doar familiile în care cel puțin unul dintre soți are cetățenie română.
În primăvara lui 2018, asistenta depune o cerere de adopție a fetiței și încă una prin care solicită atestarea ca familie ”adoptatoare”, la care face revenire peste încă două luni. Potrivit documentelor, asistentei i se aduce la cunoștiință că Sorina se află in ”procedură de potrivire” cu familia de români din America, așa că declară că dorește adopția numai dacă procesul eșuează. Două zile mai târziu își retrage cererea pentru obținerea atestatului de adoptator, dar se răzgândește și revine cerând anularea cererii de retragere. Solicită apoi, printr-o cerere de intervenție în proces, Tribunalului Mehedinți anularea adopției internaționale, și are câștig de cauză. Doar că familia din America face recurs, procesul se judecă la Curtea de Apel Craiova, iar acolo pierde. Instanța decide definitiv ca Sorina să fie încredințată românilor din SUA. Se întâmpla în aprilie 2019, după doi ani în care familia adoptatoare trecuse prin toate procedurile. Asistentei maternale i se retrage atestatul de asistentă, deci nu mai are niciun drept legal asupra micuței Sorina.