1 din 3 | Ce a ajuns să facă Daciana Sârbu, soția lui Victor Ponta, după ce a ieșit complet din viața publică
2 din 3 | Ce a ajuns să facă Daciana Sârbu, soția lui Victor Ponta, după ce a ieșit complet din viața publică
3 din 3 | Ce a ajuns să facă Daciana Sârbu, soția lui Victor Ponta, după ce a ieșit complet din viața publică
Ce a ajuns să facă Daciana Sârbu, soția lui Victor Ponta, după ce a ieșit complet din viața publică. Daciana Sârbu și Victor Ponta formează un cuplu, încă din anul 2006
Daciana Sârbu se numără printre cele mai cunoscute soții de politicieni, asta pentru că și ea, la rândul ei, a făcut parte din PSD, partidul condus, la un moment dat, de soțul ei, Victor Ponta.
Cu ce se ocupă acum soția lui Victor Ponta?
Daciana Sârbu formează un cuplu cu Victor Ponta din anul 2006. Însă, aceasta era deja cunoscută publicului ca fiind om politic. Daciana a fost membru al Partidului Social Democrat și a reprezentat România în Parlamentul European încă din 2007 și din anul, 2015 deține și titulatura de vicepreședinte al Comisiei de Mediu și Sănătate publică din Parlamentul European.
Ea a renunțat la viața politică în 2019, însă din lumina reflectoarelor din perioada în care partenerul ei de viață a renunțat la funcția de premier al României, după scandalul Colectiv.
Daciana Sârbu arată la fel de bine și cochetă, se ocupă mai mult de viața de familie și de fetița pe care o are cu Victor Ponta.
Departe de showbiz și agitația din lumea politică, Daciana Sârbu trăiește liniștită și destul de fericită alături de familia ei. De când a renunțat la politică și aparițiile publice, soția lui Victor Ponta are mai mult timp pentru afacerile familiei, dar și pentru a se vizita mai des cu rudele sale, printre care și mama sa.
Citeste si: Părinții lui Victor Ponta, un trecut dureros. Cum a murit tatăl fostului premier?
Daciana Sârbu își susține soțul, pe Victor Ponta în politică
Daciana Sârbu a avut o reacție interesantă după ce soțul ei, Victor Ponta, a fost trădat din interior cu ocazia votului pentru guvernul Orban. Daciana Sârbu a comentat la o postare de-a lui Mihai Sturzu, fostul membru HiQ.
În 2019, soția lui Victor Ponta a renunțat la colaborarea pe care o avea cu PSD în 2018, iar din 2019 a renunțat la funcția de europarlamentar, după 12 ani în care a fost vicepreședinte al Comisiei de Mediu și Sănătate publică din Parlamentul European.
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, specializarea Comunicare și Relații Publice, în cadrul Universității din București.
Primii ei pași spre o carieră în jurnalism i-a făcut la postul de televiziune Kanal D, acolo unde a început mai întâi ca practicant în redacție, și ulterior a fost promovată pe o poziție de redactor de știri.
Alina are o experiență de aproape doi ani în domeniul presei și se declară pasionată de arta povestirii în scris. Printre pasiunile ei se numără și călătoriile, plimbările în natură care o inspiră de fiecare dată, lectura, dar și desenul și pictura.
Pasiunea pentru jurnalism a descoperit-o încă de pe băncile liceului, când se vedea deja în redacția unui post de televiziune cunoscut.
Acum, ca redactor de știri, poate spune că, pentru ea, scrisul înseamnă o comunicare fără blocaje, un instrument prin care poate transmite publicului multiple cunoștințe câștigate pe parcursul experienței acumulate. Uneori îi place să spună că scrisul poate însemna mult mai mult, și anume o evadare din cotidianul cenușiu, care o poate transpune într-un tărâm de poveste, plin de culoare și emoție. De asemenea, în redactarea articolelor pentru stirilekanald.ro îi place să relateze mereu adevărul și informațiile de actualitate.