Fostul mare fotbalist Gică Popescu (53 de ani) a investit mult și cu folos în piața imobiliară. Despre ceea ce înseamnă pentru el acest domeniu și cum a început să cocheteze cu piața imobiliară, fostul căpitan al Barcelonei a vorbit recent. ”E prima dată când vorbesc despre investițiile imobiliare.
Cochetez cu investițiile imobiliare de prin 1995, de când jucam la Barcelona. Un prieten mi-a spus că trebuie să mă implic în investițiile imobiliare și mi-am luat apartamente la Ibiza și Palma de Mallorca, pe malul mării, că vor avea apoi plus valoare. Când am terminat cu fotbalul, am început un business cu imobiliare, ce făcusem până atunci era o joacă, dar apoi a dat rezultate bune. Apoi am prins gustul și am început să-mi iau terenuri în Craiova, la București.
Gică Popescu: ”Când am terminat cu fotbalul, am început un business cu imobiliare”
În viață, disciplina e un factor esențial. Și în sport, și în afaceri. Valoarea unui om e dată și de valoarea echipei pe care o are. Mie nu mi-a plăcut antrenoratul, mi-a plăcut costumul în locul treningului. Mi-a plăcut mai mult partea tehnică", a declarat fostul căpitan al naționalei, într-un interviu publicat pe pagina de Facebook a proiectului său Green Future Mogoșoaia.
Popescu a prins gustul afacerilor imobiliare după ce un fost adversar din Primera Division l-a căutat în România pe Gheorghe Hagi. "Mai târziu, am făcut un business alături de spanioli. Gordillo (n.r.
- fost jucător la Real Madrid și în naționala Spaniei) l-a sunat pe Hagi pentru a-i propune să investească în domeniul acesta, dar Hagi m-a recomandat pe mine și așa am ajuns să colaborez cu spaniolii. Îmi plăcea din perioada Barcelona. Au fost proiecte de succes, dar n-am vorbit niciodată despre ele. În managementul imobiliar, am tăcut și am învățat", a mai spus actualul președinte de la Viitorul, pentru sursa mai sus menționată, citat de digisport.ro.
Gică Popescu a evoluat la FC Barcelona între 1995 și 1997, timp în care a strâns 59 de partide și a marcat de 9 ori. Partenerul de afaceri despre care vorbește Popescu, Rafael Gordillo, a evoluat pentru Real Madrid între 1985 și 1992, iar ulterior a semnat cu Betis Sevilla. Gordillo a adunat 75 de selecții în naționala Spaniei.