In articol:
- Ce scrie în cererea făcută de presupușii criminali de la Padina?
- Ce au observat anchetatorii în imagini?
Cei trei fii ai vrăjitoarei Sidonia, care se află în arest preventiv pentru 30 de zile au depus o nouă cerere.
Ce scrie în cererea făcută de presupușii criminali de la Padina?
Frații Marin vor să vadă imaginile din noaptea atacului în urma căruia un bărbat în vârstă de 41 de ani din Târgoviște a murit. De altfel, membrii temutului clan Fabian au spus că au fost mai multe telefoane mobile care au înregistrat momentele în care bărbatul de 46 de ani a fost atacat. De asemenea, tinerii l-au rugat pe procuror să se uite cu atenție pe imagini, astfel încât să vadă că ei inițial au fost atacați de victimă, împreună cu cumnatul său și cu alți doi indivizi.
Citește și: Soția violonistului Gabi Stângău, distrusă de durere, după ce acesta a fost condus pe ultimul drum
Curtea de Apel Ploieşti a respins, marţi, ca nefondate contestaţiile formulate de inculpaţi faţă de decizia de arestare preventivă pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, astfel că indivizii cu vârste cuprinse între 19 şi 32 de ani rămân în arest.
Ce au observat anchetatorii în imagini?
Anchetatorii au analizat atent imaginile de la petrecerea de la munte. Ei au văzut cum scandalul a pornit în interiorul clădirii, iar bărbatul de 41 de ani încerca să-i ia apărarea soției. Cei trei indivizi aruncau cu obiecte în el.
"Pe imaginile surprinse în filmările puse la dispoziție de persoanele prezente în local, se observă cum Laurențiu Marin, îmbrăcat cu un tricou alb, cu pete de sânge pe partea din față, are în mână un cuțit, cu lama orientată către podea. În imagini se vede cum participanții la agresiune aruncă diferite obiecte către victimă, acesta aflându-se în continuare pe lăzile de băuturi alcoolice, depozitate acolo. Se poate observa din imaginile filmate de persoanele aflate în interiorul pub-ului cum frații lui Laurențiu Marin încearcă să ajungă la victimă și să continue agresiunea, fiind ținuti de persoanele aflate în bar, în majoritate cunoscuți şi familia victimei(...) ”, se arată în referat.
Citește și: Operațiunea Blocada pe străzile din Capitală! Andrew Tate și Tzancă au fost testați pentru alcool și droguri
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
După atac, indivizii au încercat să fugă, însă au fost prinși la aproximativ 20 km de stațiunea Sinaia. În complex au fost prezenţi cântăreţii precum Alex Velea, Antonia şi Alina Eremia, însă incidentul a avut loc după concert, într-o clădire anexă hotelului.