Ce avere are Cornel Dinu la 72 de ani? Celebrul dinamovist încasează 10.000 de lei lunar EXCLUSIV
Supranumit ”Procurorul”, Cornel Dinu este considerat cel mai reprezentativ simbol al clubului Dinamo, unde a jucat și a antrenat deceni în șir.
Supranumit ”Procurorul”, Cornel Dinu (72 de ani) este considerat cel mai reprezentativ simbol al clubului Dinamo, unde a jucat și a antrenat decenii în șir. La sfârșitul lunii august, Cornel Dinu era anunțat de Gabriela Firea pe lista PSD pentru funcția de consilier local în cadrul Consiliului General al municipiului București, pentru alegerile din 27 septembrie anul curent.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
”Personalitati marcante ale ţării si Capitalei ni se alatura pentru a continua ceea ce am inceput acum 4 ani: modernizarea Bucurestiului! Depunem impreuna, in aceste momente, lista pentru viitorul Consiliu General, pe care se afla: Petre Roman- prim ministru al Romaniei, indragita actrita Monica Davidescu, oameni de sport si fair-play: Elisabeta Lipa, Cornel Dinu, Dumitru Dragomir, Anghel Iordanescu, Daniel Pancu, regizorul Sorin Iliesiu, alaturi de cadre medicale, profesori, juristi, ingineri”, nota atunci Gabriela Firea, care a pierdut lupta pentru primărie în fața lui Nicușor Dan.
Candidatura lui Cornel Dinu l-a determinat pe acesta să-și depună și declarația de avere. Din respectivul document aflăm că Dinu deține o vilă la Sinaia și că încasează anual o pensie de 76800 lei, o pensie de revoluționar de 14400 lei pe an și 30000 lei pe an dintr-o colaborare cu un ziar. În total, circa 120000 lei pe an, adică 10000 lei pe lună.
Născut în 1948, exact în anul înființării clubului din Ștefan cel Mare, Cornel Dinu a jucat de 454 de ori pentru Dinamo București, echipă cu care a câștigat 6 campionate și două Cupe ale României. Dinu a fost declarat de 3 ori cel mai bun fotbalist român al anului, în 1970, 1972 și 1974. Ca antrenor, Cornel Dinu a cucerit două titluri cu ”câinii” și două Cupe ale României.