Fosta consilieră a Vioricăi Dăncilă a fost arestată preventiv, după cum s-a relatat în presă. Daniela Coța, împreună cu soțul său, au fost arestați preventiv de Tribunalul Sălaj pentru obținere ilegală de fonduri și delapidare, ambele în formă continuată, în dosarul vizând Volei Club Municipal Zalău.
( vezi cine a dat-o în judecată pe Viorica Dăncilă)
Cei doi ar fi obținut pe nedrept peste 1,2 milioane de lei din bugetul local ca finanțări nerambursabile, prezentând documente false sau inexacte, și și-ar fi însușit din conturile clubului peste 1,9 milioane de lei. Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații C.V.M.
și C.D.G. pentru săvârșirea infracțiunilor de obținere ilegală de fonduri în formă continuată (26 de acte materiale) și delapidare în formă continuată (228 de acte materiale), scrie News.ro.
Ce bogată este fosta consilieră a Vioricăi Dăncilă. Daniela Coța are o colecție de bijuerii din aur și perle
În 21 mai, procurorii au dispus reținerea celor doi, iar în 22 mai ei au fost prezentați Tribunalului Sălaj cu propunere de arestare preventivă.
Gabriela-Daniela Coța a fost consilier local și viceprimar al Zalăului din partea PSD. Ulterior, ea a fost consilier de stat în Cancelaria fostului premier Viorica Dăncilă.
Coța a fost eliberată din funcție pe 14 noiembrie 2019, cînd și-a depus declarația de avere. Din document reiese că Daniela Coța deține bijuterii din aur, pietre prețioase și perle în valoare de 156.000 de lei. Pe numele soțului se află două terenuri intravilane și o asă moștenită. La venituri anuale, Coța nu a completat cât a încasat de la Guvern, trecând venituri încasate de la două firme, 17.952 lei, respectiv 11.102 lei. Coța are datorii de aproximativ 105.000 lei la bănci.