Close sidebar
Close sidebar

Ce condiții trebuie să respecte credincioșii care vin să se închine la moaștele Sfântului Dumitru

Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, organizată de Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştilor în perioada 25 - 27 octombrie, va avea loc în condiţii de maximă precauţie, ordine şi protecţie, sub semnul respectării riguroase a normelor igienico-sanitare, impuse de starea de alertă în care se află acum municipiul Bucureşti, a anunţat joi Patriarhia.

Catalina Popa,


DISTRIBUIE
acest articol


In articol:

Programul sărbătorii

Credincioşii din Bucureşti care vor dori să se închine la Sfintele Moaşte, o vor putea face în următoarele condiţii:

- accesul la raclă se va face pe un singur rând de persoane care vor aştepta una în spatele celeilalte, păstrând distanţa de 1,5 m între ele;
- pe trotuarul cu un culoar unic de acces vor fi trasate marcaje de staţionare pentru facilitarea păstrării acestei distanţe;
- pe marginea traseului unic de acces vor fi amplasate anunţuri cu privire la păstrarea distanţei şi respectarea normelor igienico-sanitare;
- se va crea un flux unic de circulaţie a credincioşilor, cu intrare de la baza Dealului Patriarhiei şi cu ieşire separată, pe strada Patriarhiei spre strada 11 iunie;
- voluntarii prezenţi, care vor purta permanent măşti de protecţie şi mănuşi, vor oferi credincioşilor materiale de dezinfectare şi igienă.

Citeste si: Țara care a impus obligativitatea purtării măștii în exterior pe tot teritoriul țării

În contextul pandemiei, în vederea adecvării la contextul stării de alertă din Bucureşti şi pentru organizarea în condiţii de siguranţă a sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou din acest an, au fost luate mai multe măsuri speciale:
- renunţarea la procesiunea „Calea Sfinţilor” la care participau foarte mulţi preoţi şi credincioşi mireni;
- reducerea numărului de clerici slujitori şi cântăreţi bisericeşti la toate slujbele sărbătorii;
- reducerea perioadei de expunere a sfintelor moaşte spre închinare la doar 3 zile (25- 27 octombrie);
- protejarea raclelor cu moaştele Sfinţilor cu un material care va permite
o permanentă igienizare.

Programul liturgic:

Citeste si: Iasmina este adolescenta din Iași, care și-ar fi pus capăt zilelor după o ceartă cu părinții. Verișorul tinerei face declarații cutremurătoare: „A fost pedepsită”- kanald.ro

Citeste si: Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc- wowbiz.ro

Citeste si: O femeie și-a drogat fetița de un an ca să câștige mai mulți urmăritori pe TikTok. Fetița a fost operată degeaba pe creier de două ori- antena3.ro

Duminică, 25 octombrie 2020, la ora 07.00, Sfintele Moaşte ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor vor fi scoase din Catedrala Patriarhală şi aşezate în baldachinul de pe Colina Bucuriei alături de moaştele Sfântului Stelian – Ocrotitorul copiilor, ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi ale Sfântului Nectarie. Între orele 9.00-12.30, va fi oficiată Sfânta Liturghie la Altarul de vară din incinta Catedralei Patriarhale.

Luni, 26 octombrie 2020, la sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, de la ora 09.30,

se va săvârşi Sfânta Liturghie la Altarul de vară de lângă Catedrala Patriarhală.

Marţi, 27 octombrie 2020, la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, începând cu ora 09.00, la Altarul de vară de lângă Catedrala Patriarhală va fi săvârşită Sfânta Liturghie arhierească de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu cei 3 episcopi vicari din Bucureşti, câţiva preoţi şi diaconi.

Citeste si: Ce avere are noul șef al Jandarmeriei! Alin Matan nu și-a făcut public salariul!

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: O femeie și-a drogat fetița de un an ca să câștige mai mulți urmăritori pe TikTok. Fetița a fost operată degeaba pe creier de două ori- antena3.ro

Pentru asigurarea respectării normelor sanitare cu privire la distanţarea fizică de 1,5 m, la slujbele oficiate în perioada 25-27 octombrie 2020 la Altarul de vară de pe Colina Bucuriei vor putea participa maxim 200 de persoane.

Reintroducerea Sfintelor Moaşte în Catedrala Patriarhală se va face la sfârşitul zilei de 27 octombrie 2020 după închinarea ultimului credincios.

Televiziunea şi radioul Trinitas vor transmite toate slujbele religioase de la Catedrala Patriarhală.

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI