Ce este Zăpada Mieilor? Meteorologii anunță ninsori și lapoviță la munte
Meteorologii au anunțat ninsori și lapoviță la munte. Iată care este prognoza meteo pentru următoarele zile în zonele montane, dar și ce este Zăpada Mieilor.
Vremea s-a răcit semnificativ în ultimele zile, iar Zăpada Mieilor a căzut deja în unele zone ale țării. În continuare, meteorologii au emis un cod galben de lapoviță și ninsoare și intensificări ale vântului pentru zonele montane.
Iată ce este Zăpada Mieilor și ce anunță meteorologii ANM cu privire la starea vremii în următoarele zile.
Zăpada Mieilor este zăpada care cade după data de 9 martie, atunci când se termină zilele babelor.
Citește și: VIDEO- De la temperaturi de vară, la frig și zăpadă. La Cluj a nins ca în povești
Dacă mai cade zăpadă și în perioada zilelor păsărilor, se spune că, de fapt, avem parte de „Zăpada Berzelor” sau „a păsărilor călătoare”, conform Libertatea.
Se spune că ninsorile care vin după data de 9 martie aduc spor și bogății, având în vedere că acestea udă pământul și favorizează recoltele bogate. În general, Zăpada Mieilor cade la finalul lui martie și începutul lui aprilie. În perioada aceasta se nasc mieii care sunt și ei un simbol al primăverii.
Cu toate acestea, dacă zăpada cade prea târziu și vine însoțită de viscol și temperaturi scăzute zile la rând, este posibil ca ea să dăuneze culturilor.
Meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) au emis un cod galben de vreme rea în zonele montane, în perioada 18 aprilie, ora 10:00- 20 aprilie, ora 09:00.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Vremea va fi rece în cea mai mare parte a țării în intervalul menționat anterior, iar în timpul nopții, în regiunile intracarpatice și zonele deluroase se va produce brumă.
Joi, pe data de 18 aprilie, va ploua în jumătatea nordică a teritoriului și pe arii restrânse în rest, iar izolat, cantitățile de apă vor fi de 15-20 l/mp. Local și temporar vântul se va intensifica și va ajunge la viteze de 45-55 km/h, iar pe crestele Carpaților Meridionali până la 60-80 km/h.
La altitudini de peste 1500 m vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, mai ales în ziua de joi.
În săptămâna 15-22 aprilie 2024, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice în jumătatea de sud-est a României, dar mai ales în extremitatea sud-estică. În restul țării, ele se vor apropia de normalul pentru această perioadă.
Va ploua mai mult decât normalul pentru această perioadă în toată țara, dar mai ales în zonele montane.
În săptămâna 22-29 aprilie 2024, temperaturile medii vor fi mai scăzute decât normalul perioadei în regiunile intracarpatice, dar mai ales în vestul și nord-vestul țării. În rest, ele se vor apropia de cele specifice.
Cantitățile de precipitații care vor cădea vor fi ușor mai ridicate decât normalul perioadei, în toate regiunile, dar mai ales în zonele de munte.
În săptămâna 29 aprilie- 6 mai 2024, temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în mare parte a țării, cu precădere în regiunile estice și sud-estice.
Va ploua mai mult în regiunile sud-vestice, iar în rest regimul pluviometric se va apropia de normalul pentru intervalul menționat.
În săptămâna 6-13 mai 2024, temperaturile medii se vor situa în jurul celor specifice perioadei în cea mai mare parte a țării și vor fi mai ridicate în regiunile extracarpatice.
Cantitățile de precipitații pentru acest interval vor fi ușor mai ridicate în jumătatea de sud-est a țării, dar mai ales în regiunile sudice. În rest, ele se vor apropia de normalul perioadei.