In articol:
- Ce înseamnă condamnare la închisoare cu suspendare
- Ce drepturi i se restrâng unui condamnat la închisoare cu suspendare
- Condamnatul trebuie să respecte măsurile de supraveghere
- În ce condiții se poate anula condamnarea la închisoare cu suspendare
Cea mai importantă diferență dintre condamnările la închisoare cu suspendare și cele la închisoarea cu executare se referă la faptul că persoana condamnată nu trebuie să stea efectiv la închisoare, în
Citeste si: Marian Vanghelie, condamnat la 11 ani de închisoare pentru luare de mită și spălare de bani
Când o persoană e condamnată penal, însă executarea pedepsei închisorii a fost suspendată sub supraveghere, această persoană nu va mai merge în închisoare și va trebui să respecte anumite obligații, pe o anumită perioadă de timp, numită „termen de supraveghere”.
Ce înseamnă condamnare la închisoare cu suspendare
Condamnarea cu suspendare înseamnă o pedeapsă cu închisoarea sau o măsură privativă de libertate a cărei executare este suspendată condiționat, integral sau parțial, în momentul pronunțării sentinței, prin impunerea uneia sau a mai multor măsuri de probațiune.
Astfel de măsuri de probațiune pot fi incluse în hotărârea judecătorească sau stabilite printr-o decizie separată de probațiune adoptată de o autoritate competentă, potrivit Lex-Europa.eu.
Citeste si: Cererea pentru eliberare condiționată depusă de Liviu Dragnea va fi judecată la Tribunalul Giurgiu
Ce drepturi i se restrâng unui condamnat la închisoare cu suspendare
Condițiile în care o persoană poate fi condamnată penal la închisoare cu suspendare sunt prevăzute în art. 91 din Codul Penal.
(1) Instanța poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere dacă sunt întrunite următoarele condiții:
a) pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracțiuni, este închisoarea de cel mult 3 ani;
b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu excepția cazurilor prevăzute în art.
c) infractorul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității;
d) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă și, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracțiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.
(2) Când pedeapsa închisorii este însoțită de pedeapsa amenzii aplicate în condițiile art. 62, amenda se execută chiar dacă executarea pedepsei închisorii a fost suspendată sub supraveghere.
(3) Nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, dacă:
a) pedeapsa aplicată este numai amenda;
b) aplicarea pedepsei a fost inițial amânată, dar ulterior amânarea a fost revocată;
c) infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților.
(4) Este obligatorie prezentarea motivelor pe care s-a întemeiat condamnarea, precum și a celor ce au determinat suspendarea executării pedepsei și atenționarea condamnatului asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune dacă va mai comite infracțiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligațiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.
Condamnatul trebuie să respecte măsurile de supraveghere
Termenul de supraveghere reprezintă durată suspendării executării pedepsei și poate fi cuprins între 2 și 4 ani, fără a putea fi mai mic decât durată pedepsei aplicate, după cum prevede art. 92 din Codul penal.
Acest termen se calculează de la data când hotărârea prin care s-a pronunțat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a rămas definitivă.
Pe toată durată termenului de supraveghere condamnatul trebuie să respecte măsurile de supraveghere impuse de instanță și să execute obligațiile ce îi revin.
(1) Pe durata termenului de supraveghere, condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
(2) Instanţa impune condamnatului să execute una sau mai multe dintre următoarele obligaţii:
a) să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională;
b) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate;
c) să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală;
d) să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței
În ce condiții se poate anula condamnarea la închisoare cu suspendare
Dacă pe parcursul termenului de supraveghere cel condamnat a săvârșit o nouă infracțiune, descoperită până la împlinirea termenului și pentru care s-a pronunțat o condamnare la pedeapsă închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea și dispune executarea pedepsei.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Atunci când infracțiunea a fost săvârșită din culpă, instanță poate menține executarea pedepsei sub supraveghere.
Alte situații în care poate fi anulată suspendarea executării pedepsei:
- Revocarea intervine in cazul in care, pe parcursul termenului de supraveghere, persoana supravegheata nu a respectat masurile de supraveghere sau nu a executat obligatiile impuse cu rea-credinta. In aceasta situatie instanta dispune executarea pedepsei.
- Un alt caz de revocare este reprezentat de neindeplinirea integrala a obligatiilor civile stabilite, in afara cazului in care persoana condamnata dovedeste ca nu a avut nicio posibilitate sa le indeplineasca.
- Suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere este revocata si atunci cand pedeapsa amenzii care a insotit pedeapsa amenzii nu a fost executata si a fost inlocuita cu pedeapsa inchisorii. Instanta revoca suspendarea si dispune executarea pedepsei, la care se adauga pedeapsa inchisorii care a inlocuit amenda.