Ce mănâncă bărbatul care cheltuiește 2 milioane de dolari pe an pentru a deveni mai tânăr
Un bărbat și-a dorit foarte mult să inverseze ceasul vieții și a ajuns să cheltuiască nu mai puțin de 2 milioane de dolari pe an pentru a obține un corp de adolescent. El a împărtășit pe internet dieta strictă pe care o urmează pentru a arăta cât mai tânăr posibil.
Bryan Johnson are 46 de ani și face eforturi extreme pentru a inversa ceasul vieții, cel puțin din punct de vedere al aspectului său fizic. El a început un program medical destul de costisitor pentru a-și atinge idealurile.
Bărbatul susține că are plămânii unui tânăr de 18 ani și inima unui bărbat de 37 de ani.
Ce mănâncă bărbatul care își dorește cu disperare să arate mai tânăr
Bryan se supune unui regim extrem zi de zi, fiind supravegheat de o echipa de 30 de medici. El efectuează 20.000 de exerciții pentru abdomen în doar o jumătate de oră, ca parte a rutinei sale de antrenament. În acest proces greu, de întinerire, el se folosește și de un aparat special de fitness care îl ajută să își depășească zi de zi limitele.
Apoi, dieta joacă un rol foarte important în procesul său de întinerire. Pe cât de eficientă este, pe atât de „pedepsitoare”.
Într-un interviu pentru Time, Bryan a menționat că mănâncă la o masă legume și linte fierte la abur, care sunt ulterior amestecate până devin terci.
Pentru el, mesele se împart în „prima masă”, „a doua masă” și așa mai departe. Pentru prima masă, el mănâncă o budincă de nuci, făcută din lapte de nucă macadamia, scorțișoară de Ceylon și suc de rodie.
„Are un gust puțin prăfuit, dar nu este prea diferit de un iaurt vegan, dacă îți plac așa ceva”, a spus jurnalista Charlotte Alter, care a gustat acest preparat.
Bryan a povestit pentru Insider că nu este adeptul „mâncării proaste”.
„Oamenii cred că în zilele în care fac câteva excepții de la alimentația mea strictă mănânc alimente precum gogoșile sau pizza. Mie îmi fac greață acestea chiar și când mă gândesc la ele”, a spus el, potrivit UNILAD.