In articol:
O porție generoasă de cartofi prăjiți sau în burger apetisant, cu sosuri și murături. La prima vedere,sunt mici plăceri alimentare vinovate, ce pot fi acceptate din când în când. Însă nu și dacă cel care le consumă a trecut pragul celor 30 de ani. Odată cu înaintarea în vârstă, metabolismul se schimbă, iar alimentația trebuie adaptată, în primul rând proteina din carne, spre exemplu, trebuie limitată.
Amalia Arhire, medic endocrinolog: „Înseamnă cam 150 de grame pe zi, cantitatea de lactate e nevoie să fie cam 2 porții sau 3, asta înseamnă cam 30 de grame de brânză și 2 porții de lactate moi, adică de 200 de mililitri.”
De toate aceste lucruri este conștientă și Beatrice, care se află în pragul celor 40 de ani și simte schimbările pe propria piele.
„Având în vedere că vârsta își spune cuvântul suntem un pic mai atenți zic eu. Un mic dejun mai prelungit că nu pot să mănânc dimineața și ultima masă undeva la 18:00.”
Beatrice și-a dat seama că după împlinirea celor 30 de ani, metabolismul i-a devenit mai leneș, așa că acum apelează la mici trucuri alimentare ca să îi stimuleze consumul caloric.
„O pastă de avocado, cu o roșioară, cu mozzarela și o pâine prăjită, o felie de pâine prăjită maxim atât și după amiaza un prânz prelungit cel puțin la mine 3-4 o salată, un grătar.”
Specialiștii spun că farfuria adultului trebuie să fie foarte sănătoasă
Specialiștii susțin că fiecare aliment consumat de persoanele de peste 30 de ani poate face o diferență majoră. Iar farfuria adultului trebuie să fie cât mai sănătoasă.
„După un timp nu mai pot să mănânc la fel ca în tinerețe.”
Amalia Arhire, medic endocrinolog: „Legume și fructe frumos colorate cât mai variate ca și culoare pline de antioxidanți, ca fructele de pădure, morcovul, dovleacul, spanacul ne trebuie proteine de bună calitate slabă carne de pui, curcan.”
Organizația Mondială a Sănătății subliniază că există câteva conduite de viață esențiale care definesc un stil sănătos: respectarea unui program alimentar strict, respectarea unui orar de masă, precum și realizarea frecventă a exercițiilor fizice corespunzătoare vârstei.