In articol:
Florin Piersic a transmis primul mesaj după ce a fost transferat în București la Institutul Matei Balș, informează Antena 3 CNN. Actorul a fost internat în București din data de 7 mai, ora 22:30.
Cum se simte Florin Piersic?
Acum, mai mulți specialiști îl evaluează, astfel încât acesta să primească cel mai bun tratament. Actorul ar fi spus miercuri, 8 mai că transmite gânduri bune pentru admiratorii săi și că este pe mâini bune, mai scrie sursa citată mai sus. În acest momente el se află sub supraveghere strictă, medicii fiind rezervați.
Actorul, infecție gravă la genunchi
Medicul cardiolog de la Institutul Inimii din Cluj Napoca a vorbit despre intervenția pe care i-a făcut-o actorului chiar în ziua de Paște.
„E o infecție dublă: infecția protezei și infecția sondelor cardiace. E bine. S-a întâmplat să fiu în concediu de odihnă, dar oricum tratamentul antibiotic trebuia făcut. Oricum a fost o nenorocire foarte mare. Când vezi o vegetație pe o sondă cardiacă, nu sari imediat pe ea, trebuie administrat tratament adecvat. Împreună cu o comisie, cu medicii anesteziști, cu colegi de cea mai înaltă clasă, am depistat că pe sonde sunt vegetații, dar s-a pus problema ce se rezolvă mai întâi, infecția protezei de genunchi, sau desfundarea sondelor. Din punct de vedere cardiac, am strâns repede o echipă de 11 colegi și împreună, într-o zi de Paști, duminică dimineață, calmi și liniștiți, în 45 de minute am operat marele actor, am extras stimulatorul și sondele fără nicio problemă”, a spus medicul pentru România Tv.