Jurnalist Cristian Tudor Popescu s-a născut pe 1 octombrie 1956 și a fost crescut de mama și bunica sa. Părinții acestuia au divorțat încă înainte ca el să vină pe lume.

Ce studii are, de fapt, jurnalistul Cristian Tudor Popescu?

Cristian Tudor Popescu a studiat în cadrul Facultății de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Politehnica din București, pe care a absolvit-o în 1981, astfel obținând diploma de inginer, potrivit voxbiz.ro,

 

Totodată, numele său real este, de fapt, Cristian Popescu, însă și-a adăugat prenumele tatălui, Tudor, în urma unei înțelegeri pe care a făcut-o cu poetul Cristian Popescu care presupunea ca primul dintre cei doi care va publica un text să își păstreze numele, iar celălalt să facă o schimbare care să îi deosebească.

De-a lungul vieții sale, Cristian Tudor Popescu a divorțat de patru ori, iar în urmă cu mai bine de doi ani paparazzi l-au surprins împreună cu iubita sa, cu 20 de ani mai tânără, mergând la spa. Însă, nu se știe cu exactitate dacă cei doi mai sunt împreună.

Ce meserii a avut Cristian Tudor Popescu înainte de a ajunge jurnalist

Ce meserii a avut Cristian Tudor Popescu înainte de a ajunge jurnalist

[Sursa foto: Facebook Cristian Tudor Popescu]

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Citeste si: A murit Alexandru Sassu, fostul șef al TVR, fost deputat și ministru

CTP are doi băieți din căsniciile eșuate. Dacă fiul cel mare nu i-a creat probleme și și-a construit propia firmă, însă fiulcel mic a avut nevoie de trei încercări doar ca să treacă de bacalaureat.

În anul 1991, Cristian Tudor Popescu s-a angajat la cotidianul Adevărul ca redactor șef adjunct (1991-1996) și apoi ajunge chiar redactor șef (1996-2005).

Tot el a coordonat simultan și Adevărul literar şi artistic între anii 1996-2000.

De asemenea, în anul 2004 a demisionat de la cotidianul Adevărul alături de alți 81 de jurnaliști și, împreuna cu Mircea Dinescu, a fondat ziarul Gândul, care ulterior a ajuns la Adrian Sârbu, iar acum la Radu Budeanu.

Astfel, în luna martie 2003, CTP este ales președinte al Clubului Român de Presă, dar demisionează din această funcție în noiembrie 2006, pe motivul ”mercenarilor din presă româneasca”. În februarie 2007, jurnalistul candidează din nou la aceași funcție pentru încă un an și este votat cu 113 voturi pentru, 16 împotrivă şi 8 abţineri.

Citeste si: Doliu în lumea presei. A murit răpus de COVID-19 un celebru gazetar și scriitor


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si