Ce nu ai voie să faci azi de Sf. Cuvioasă Parascheva? Este sărbătoare mare
Ce nu ai voie să faci azi de Sf. Cuvioasă Parascheva? Pe data de 14 octombrie, creștin ortodocșii prăznuiesc o mare sărbătoare. De Sfânta Parascheva, ortodocșii trebuie să respecte o serie de tradiții. Iată ce este complet interzis!
De Sfânta Parascheva credincioșii nu au voie să muncească în gospodărie, să spele rufe, să calce sau să coasă. Se spune că cei care fac toate aceste lucruri vor avea parte de rele și se pot alege cu dureri de cap sau probleme cu ochii.
În tradiția creștină se mai crede că fetele care spală și cos în această zi vor rămâne nemăritate. Nici bărbații nu au voie să muncească de Sfânta Parascheva.
În ziua de 14 octombrie, când este sărbătorită Sfânta Parascheva, nu se mănâncă nimic până la ora 12, atunci când se termină slujba închinată Sfintei Cuvioase.
Pe 14 octombrie, ziua în care se face pomenirea Sfintei Parascheva, se spune că nu e bine ca oamenii să fie zgârciți, ci este o zi în care credincioșii ar trebui să fie mai darnici cu cei din
jur.
Tradiția spune că cei care sunt zgârciți vor avea parte de pagube materiale și sărăcie întregul an.
De Sfânta Parascheva nu este bine să se consume nuci, castraveți sau orice alte fructe care au forma crucii. Se spune că acest lucru aduce pagubă și necazuri.
În această zi sunt interzise certurile. Cei care se ceartă, vor avea parte numai de lucruri pe dos.
Rugăciunea către Sf. Parascheva care face minuni pentru sănătate
„Doamne, Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis și s-a făcut toată făptura, nu întoarce fața Ta de la noi păcătoșii, ca să nu vină asupră-ne mânia cea groaznică și înfricoșătoare a durerilor, care este rodul păcatelor noastre, ce în toată ziua, nenumărate, cu nesocotință le săvârșim.
Noi suntem păcătoși, netrebnici și plini de răutate; iar Tu ești izvorul vieții și al milostivirii.
Nu ne lăsa, Doamne! Nu trece rugăciunea noastră, a păcătoșilor, nici ne răsplăti nouă după nelegiuirile noastre, ci pentru că nu suntem vrednici a câștiga milostivirea prin sârguința cea de toate zilele, dăruiește-ne-o Tu ca un îndurat mult-Milostiv.
Doamne, pentru rugăciunile Cuvioasei Maicii noastre Parascheva, dăruiește-ne nouă sănătate și viață ferită de toată răutatea și ne întărește cu Duhul Tău cel stăpânitor, ca din adâncul inimilor, cu bucurie să slăvim preasfânt numele Tău în veci.